Un tânăr de 27 de ani este dat dispărut, iar familia a apelat la ajutorul poliției pentru a-l găsi. Petru Rareș Axintoi este din Frasin, iar familia spune că a plecat de acasă în ziua de 10 octombrie, la orele prânzului, iar de atunci nimeni nu mai știe nimic de el. Tânărul are înălțimea de aproximativ 1,80 metri, greutate 90 kg, constituție atletică, față ovală, păr tuns scurt și ochi căprui.
În momentul plecării purta o pereche de pantaloni scurți și un hanorac de culoare închisă, fiind încălțat cu o pereche de șlapi. Polițiștii îi roagă pe cei care pot da relații despre Petru Rareș Axintoi să meargă la cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul unic de urgențe 112.