Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan s-a adresat ministrului Energiei și președintelui Autorității Națională de Reglementare în Domeniul Energiei cărora le cere să ia măsuri urgente privind încheierea noilor contracte de furnizare a energiei electrice și gazelor naturale pentru consumatorii casnici.
”Care este explicația pentru care, chiar și după intrarea în vigoare a Legii nr. 259/2021, consumatorii casnici primesc oferte pentru încheierea/prelungirea contractelor la valori și de peste 3 ori mai mari pentru Kw/h decât valorile reglementate prin lege? Ce măsuri aveți în vedere să puneți în aplicare în regim de urgență, astfel încât consumatorii casnici să nu accepte oferte care încalcă legislația în vigoare și să fie prejudiciați prin plata unor tarife exorbitant de mari?”, sunt două întrebări adresate de Ioan Balan celor care conduc instituțiile abilitate să ia măsuri în acest sens.
Deputatul sucevean spune că deși a fost adoptată schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, o parte din furnizorii acestor utilități continuă să trimită clienților oferte cu prețuri umflate.
În prezent, conform prevederilor Legii nr. 259/2021 prețurile la energie electrică și gaze naturale au fost plafonate astfel:
-pentru energia electrică - prețul de referință este de 0,68 lei/kWh și include tarifele reglementate pentru servicii de rețea, contribuția pentrucogenerare de înaltă eficiență, contravaloarea certificatelor verzi, acciză și TVA, aplicabile la data de 30 octombrie 2021.
-pentru gazele naturale - preţul de referinţă este de 125 lei/MWh şi nu include TVA, taxe și tarife reglementate, tarife de înmagazinare, precum și acciza, aplicabile la data de 30 octombrie 2021.