Un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost reținut și plasat într-o celulă a Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava. Alerta s-a dat luni seară, în jurul orei 20.30, de către casiera magazinului Profi, din cartierul George Enescu. Aceasta a sunat la 112 și a reclamat că un individ a îmbrâncit-o și a fugit cu mai multe produse luate din magazin. Polițiștii au ajuns rapid la fața locului și după ce au aflat semnalmentele hoțului au plecat în direcția unde acesta fugise, adică spre stația de autobuz de la Curcubeul. Capturat de polițiști, hoțul a fost adus la magazinul Profi, unde a fost recunoscut de către angajate. Asupra lui s-au găsit și o parte din bunurile sustrase din magazin, în valoare de aproape 200 de lei, și care au fost returnate. Bărbatul se numește Răzvan Zaharia, iar după recunoașterea de la fața locului a fost dus la sediul Poliției pentru audieri. Pe numele său a fost emisă ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie și furt calificat. Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava urma să stabilească dacă va propune arestarea preventivă a lui Răzvan Zaharia sau dacă acesta va fi cercetat în libertate, sub control judiciar.