Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, a semnat un contract de finanțare pe fonduri europene, în valoare de 16,058 milioane de lei, adică aproximativ 3,2 milioane de euro, pentru îmbunătățirea serviciilor educaționale și a spațiilor publice urbane din acest municipiu.
Bogdan Loghin a declarat că în cadrul acestui proiect, în municipiul Rădăuți, pe str. 1 Mai, vor fi construite două blocuri cu locuințe sociale, fiecare cu câte 20 de apartamente. De asemenea, proiectul mai include construirea unei creșe și a unei grădinițe, pe str. Frâncei.
Loghin a subliniat faptul că una dintre lucrările importante care se va realiza prin acest proiect este reabilitarea esplanadei centrale a municipiului Rădăuți - Zona Raiffeisen (Piața Bradului).
„Vreau să precizez faptul că valoarea inițială a proiectului a fost de 24,168 milioane de lei, însă din cauza incompetenței administrative din mandatul trecut, orașul nostru a pierdut în cadrul acestui proiect suma de 8.110.385,29 lei, adică aproximativ 1,6 milioane de lei, bani care erau destinați reabilitării străzilor, pe care le-am reparat din venituri proprii, de la buget local. Vă mulțumim pentru răbdare și vă garantăm că aceste fonduri accesate, atât de către Spitalul Municipal Rădăuți, cât și de către Primăria Rădăuți, reprezintă doar începutul unui drum pe care îl vom parcurge împreună”, le-a transmis Bogdan Loghin locuitorilor din Rădăuți.
El a adăugat că finanțarea acestui proiect se face prin Programul Operațional Regional 2014-2020.