Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost protagonistul unui eveniment rutier soldat cu o tamponare pe strada Aleea Jupiter, din municipiul Suceava. În seara zilei de marți, un bărbat a sunat la 112 și a reclamat că un șofer care era băut a acroșat un autoturism marca Opel, parcat regulamentar, iar mai apoi a plecat de la locul faptei. Polițiștii care au venit la fața locului au reușit să dea de mașină și de șofer în doar câteva minute. La volanul unui autoturism marca VW a fost descoperit puștanul, care le-a spus oamenilor legii că a furat mașina de la mama acestuia. Polițiștii l-au testat și cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0.59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Adolescentul a fost dus la spital, unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge la interval de o oră una față de cealaltă. Mai mult, s-a constatat că mașina condusă de minor nu avea RCA, iar inspecția tehnică periodică era expirată de la începutul acestui an. Polițiștii au deschis un dosar penal și îl cercetează pe adolescent pentru comiterea mai multor infracțiuni.