Taxele și impozitele locale nu vor crește la Primăria municipiului Suceava în anul 2022, ci vor fi la același nivel ca în anul 2021.
Anunțul a fost făcut miercuri, de primarul Sucevei, care a precizat că este al 10-lea an consecutiv de când taxele și impozitele locale sunt menținute la același nivel.
„Taxele și impozitele locale aferente anului 2022 nu vor fi majorate. Acestea vor fi aceleași ca în 2021, pe anumite categorii fiind chiar diminuate cu 1 sau 2 lei, datorită calculelor cu zecimale.
Vom aplica, conform legii, indexarea obligatorie cu rata inflației, care a fost de 2,6%, iar pentru a menține taxele la nivelul anului 2021, vom aplica o reducere cu aceeași valoare.
Este al zecelea an consecutiv când taxele și impozitele locale nu cresc la municipalitatea suceveană.
Strategia Primăriei Municipiului Suceava este de a crește masa fiscală, numărul de roluri fiscale, cum s-a întâmplat în ultimii ani, și nu de a crește taxele și impozitele locale”, a precizat edilul sucevean Ion Lungu. Practic, taxele și impozitele locale din 2022 rămân la nivelul celor din 2012, chiar dacă nivelul inflației a crescut anual.
Astfel, în zona A, pentru o garsonieră de 25 de mp, impozitul va fi de 82 de lei, ca în 2021, pentru un apartament de 2 camere (45 mp) va fi de plătit 147 de lei (148 lei a fost în 2021), pentru trei camere (65 mp) – 213 lei, iar la patru camere (75 mp) – 245 de lei.