Suceava a pierdut un om de valoare, cultura a pierdut unul dintre stâlpii ei înrădăcinați în Bucovina, dar cu ramificații la nivel internațional, teatrul sucevean a pierdut inima care a bătut pentru el încă dinainte de înființare, în vreme ce familia sa și prietenii au pierdut un om plin de energie, bunătate și devotament.
Carmen Veronica Steiciuc a încetat din viață luni, 1 noiembrie, la doar o săptămână de la ziua sa de naștere. Astăzi, ea va reveni la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, pentru ultima dată, pentru ca rudele, prietenii și cunoștințele să-și poată lua rămas bun.
„Familia îndurerată anunță dispariția lui Carmen Veronica Steiciuc (25 octombrie 1968 - 1 noiembrie 2021), director al Teatrului municipal <Matei Vișniec> din Suceava. Fiică și soră devotată, mătușă plină de generozitate, Carmen a plecat dintre noi în urma unei lupte de două săptămâni cu virusul ucigaș.
Voce poetică inconfundabilă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, fost Președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni, Carmen a organizat de-a lungul anilor evenimente culturale majore în spațiul bucovinean (Festivalul-concurs <Nicolae Labiș>, lansări de carte, Festivalul de teatru <Matei Vișniec>), a construit instituția teatrală pe care a condus-o șase ani, a deschis drumul literar al multor tineri scriitori.
Trupul neînsuflețit va fi depus miercuri, 3 noiembrie, începând cu ora 9 dimineața, la Teatrul municipal <Matei Vișniec>, pentru ca rudele, prietenii și cunoștințele să-și poată lua rămas bun. Priveghiul va avea loc la orele 15.00-16.00, la biserica cimitirului <Pacea nou> și înmormântarea, joi, 4 noiembrie, la ora 12.15.
Dumnezeu să o conducă spre Lumină, pe planeta Micului Prinț, unde esențialul se vede cu inima, nu cu ochii!”, a transmis familia sa, cu durere în suflet.
Loc liber, pentru Carmen, la spectacolele de la teatru
Un mesaj emoționant a fost transmis și de renumitul dramaturg Matei Vișniec, bun prieten și colaborator, afectat de destinul ei tragic: „Carmen Veronica Steiciuc a fost, înainte de toate, un fel de flacără plină de viaţă, de pasiune literară, de energie generoasă. Toţi cei care i-au stat în preajmă şi-au pus, cred, această întrebare: de unde se hrănea ea cu atâta forţă şi cu atâta încredere că totul era posibil? Carmen avea o vocaţie înnăscută de organizator de evenimente culturale, avea idei, credea în oameni… Reuşea cu un talent uluitor să găsească finanţări, să deblocheze situaţii care păreau imposibile, să rezolve trei probleme pe minut.
I-am fost alături în multe turnee, precum şi la multe festivaluri începând cu cel de poezie, Nicolae Labiş, de organizarea căruia s-a ocupat multă vreme. Apoi s-a lansat într-o fabuloasă aventură teatrală, a învăţat din mers tot ceea ce trebuia pentru a conduce un teatru, a absolvit o nouă facultate pentru a fi manager cultural… Şi între timp mai scria şi poeme, publica şi câte o carte. A activat în cadrul clubului Rotary, s-a ocupat timp de câţiva ani de revista Bucovina literară, a avut două rezidenţe de scriitor în Franţa… Vorbea foarte bine engleza şi franceza, şi a ştiut să fie o gazdă minunată pentru cei care descopereau, împreună cu ea, Bucovina.
Greu, greu de făcut, acum, la câteva ore după plecarea ei dintre noi, un portret al acestei fiice a Sucevei şi a Bucovinei, de aceea spun aici multe lucruri în dezordine, dar sub semnul unei enorme admiraţii. Cunoştea Bucovina ca şi cum ar fi fost propria sa grădină, nu o speria nici o distanţă şi cu o spontaneitate uluitoare alerga uneori dintr-un sat în altul, de la un eveniment la altul. Centrul Cultural Bucovina i-a fost, ani la rând, a doua ei casă, pe care nu a părăsit-o însă, din punct de vedere afectiv, când a preluat conducerea noului teatrul înfiinţat la Suceava…
Deşi sunt un om al cuvintelor, acum, evocând-o pe Carmen, îmi este greu să le găsesc, să le asociez. Pe undeva am sentimentul că destinul a fost nedrept cu ea. Simt mai degrabă nevoia să-i spun direct: Carmen, mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine, pentru Suceava, pentru noi, cei care iubim teatrul, pentru toţi cei care iubim literatura, arta, dialogul între oameni şi între sensibilităţi diferite, curajul de a experimenta, de a inventa limbaje, de a înfrumuseţa viaţa cu visuri realizabile…
Îţi vom păstra, dragă Carmen, un loc în inima noastră şi în sufletul nostru, iar în teatrul de la Suceava, pe care l-ai iubit atât de mult, îţi vom păstra la fiecare reprezentaţie câte un loc liber. Ca să fii cu noi…”