Efectul de oglindă

Înainte de a ajunge la o destinație sau alta, viața „ne propune” în permanență diferite mijloace de informare și de reflecție asupra lucrurilor care se petrec în interiorul nostru. Aceste mesaje ne sunt transmise clipă de clipă prin mediul înconjurător și ne oferă constant informații corecte și profunde. Aceste informații pe care ni le adresează viața pentru a ne ajuta să înțelegem cine suntem și ce trebuie să experimentăm se numește „efectul de oglindă”. Într-adevăr, viața se bazează pe foarte multe suporturi pentru a ne călăuzi, și nu depinde decât de noi dacă dorim să o ascultăm sau nu. Prin observarea lucrurilor care se petrec în jurul nostru, noi dispunem de un câmp inepuizabil de informații care ne pot ajuta să ne cunoaștem și să ne înțelegem pe noi înșine. În această înțelegere a vieții se înscrie „efectul de oglindă”, descris astfel de Cari Gustav Jung: „Noi percepem la ceilalți cele o mie și una de fațete ale noastre.”

El afirma că tot ceea ce vedem la cei din jurul nostru este doar o reflexie a propriei noastre ființe. Atunci când ne place ceva la altcineva, acest lucru descrie de regulă un aspect al ființei noastre, pe care nu îndrăznim să ni-l atribuim sau să îl acceptăm la noi înșine. Atunci când ceva ni se pare absolut insuportabil la altcineva, lucrul respectiv descrie un aspect care ne caracterizează la rândul lui, dar pe care nu îl putem suporta la noi înșine. De aceea, refuzăm să îl percepem și nu îl putem accepta sau tolera nici la alții, întrucât aceștia ne amintesc de noi înșine. Acest lucru pare mult mai greu de acceptat. Să reflectăm însă puțin la el, cu sinceritate. Ceea ce percepem în oamenii din jur și imaginea pe care ne-o transmit, este reflexia fidelă a propriei noastre ființe interioare. Acest lucru este întărit inclusiv de faptul că noi suntem cei care „alegem" persoanele care ne ies în cale. Cum altcumva am putea considera faptul că întâlnim adeseori persoane nedrepte? Acestea ne obligă să reflectăm la propria noastră nedreptate în raport cu alți oameni. Într-o manieră similară, dacă întâlnim adeseori persoane avare, este limpede că trebuie să reflectăm la propria noastră avariție, iar dacă ne găsim parteneri de cuplu infideli, că trebuie să reflectăm la propria noastră infidelitate.

De bună seamă, cel mai adesea nouă nu ni se pare că manifestăm noi înșine ceea ce ne displace la ceilalți oameni. Dacă împingem însă sinceritatea până la capăt și dacă acceptăm să ne observăm cu atenție, fără nicio judecată, vom descoperi rapid că nu suntem nici pe departe atât de diferiți cum ne-am dori față de cei care ne displac, ba chiar ne putem aminti diferite situații în care ne-am comportat la fel ca aceștia.

Un alt aspect interesant este fenomenul sincronicității. Acest principiu operează atât într-un sens pozitiv cât și într-un sens negativ. Așa se explică de ce atunci când ne dorim cu adevărat ceva, lucrul respectiv ne iese literalmente în cale, indiferent dacă este vorba de o persoană, de o carte sau de o emisiune de radio ori de televiziune la care auzim exact ceea ce ne poate ajuta. Același principiu al sincronicității, face să ne întâlnim cu persoane care ne displac atunci când avem o lecție de înțeles sau când trebuie să ne schimbăm o anumită atitudine în fața vieții. Chiar dacă acest lucru nu este întotdeauna ușor de remarcat sau de acceptat, singura întrebare pe care trebuie să ne-o punem în orice circumstanțe este: „Ce trebuie să înțeleg din această situație?”, sau „Ce dorește să mă învețe această situație?” Dacă vom fi sinceri cu noi înșine, ne vom primi foarte rapid răspunsul.

Din păcate, noi suntem adeseori surzi sau opaci în fața acestor mesaje care încearcă să ne prevină în legătură cu ceea ce se întâmplă în interiorul nostru și de ceea ce trebuie să învățăm în viața noastră. De aceea, trebuie mergem mai departe și să trecem prin actele ratate, prin traumatisme și boli. Acestea ne vorbesc mult mai ferm, mai dur, dar chiar și în cazul lor trebuie să învățăm să le decodăm limbajul până nu este prea târziu.

Psiholog Mihai Moisoiu