Elevii ciclului primar de la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana, sub atenta îndrumare a învățătorilor, au participat vineri, 23 octombrie 2021, la evaluarea proiectului educațional „Toamna rodnică”. Acest proiect s-a desfășurat în mai multe locații (în curțile corpurilor școlare E, F și C).
În cadrul expoziției „Cămara Toamnei”, elevi, părinți și învățători au realizat standuri cu fructe, legume, flori de toamnă, frunze multicolore. Au fost expuse și panouri tematice cu lucrări realizate de elevi: desene, picturi, colaje, dovleci personalizați, compuneri despre toamnă, borcane cu dulcețuri, compoturi, tocane și zacuscă.
Cei mai îndrăzneți s-au deghizat în zâne, prinți și gospodine și au defilat pe covorul foșnitor al toamnei pe un fond muzical adecvat, „Valsul toamnei”. „Ținutele cu aliură autumnală, rochii cu aplicații din frunze, coronițe din frunze și crizanteme, dovlecei ornați cu flori, pelerine și coroane de prinți au primit aplauze la scenă deschisă. Programul a fost completat de cântece și poezii recitate de elevi.A urmat apoi degustarea din produsele delicioase ale toamnei pe care învățătorii le-au oferit copiilor. Jocul în aer liber cu frunze și baloane colorate i-a animat și mai mult pe copii. Toți s-au gândit să ofere din produsele de pe standurile lor și elevilor de la Centrul de Plasament <Sf. Arhangheli Mihail și Gavril> de la Solca”, a transmis prof. înv. primar Lidia-Loredana Seserman, responsabilă cu promovarea imaginii Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare“ Cajvana.
Consilierul educativ prof. înv. primar Cristina Tomuț a apreciat modul în care toți colegii învățători s-au implicat în acest proiect educativ. Și directorii unității școlare prezenți la activitate, prof. Nicolae Robu, prof. Iulian Ciotu și prof. Marius Crăciun, au fost plăcut impresionați de mobilizarea tuturor elevilor și participanților în acest proiect.