Creșterea numărului de solicitări de vaccinare anti-Covid se cunoaște și la Suceava, unde, numai în cursul zilei de miercuri, 20 octombrie, au fost vaccinate 1.615 persoane, aproape câte se făceau într-o săptămână, la începutul toamnei.
În plus, mai bine de jumătate dintre cei vaccinați – 891 de persoane, sunt cu prima doză, în vreme ce cu doza a doua sunt 176 de persoane iar 548 cu doza a treia.
Distribuția pe centre de vaccinare a fost următoarea:
- Centrul Iulius Mall Suceava - 309
- Drive – through Shopping City Suceava - 195
- Sala de Sport Liceul Ștefan cel Mare - 216
- Sala de Sport a Col. Dragoș Vodă Câmpulung - 146
- Incintă grădina ZOO Rădăuți - 170
- Spital Gura Humorului - 66
- Spitalul municipal Vatra Dornei - 80
- Centrul de vaccinare Policlinica Fălticeni - 136
- Casa de cultură Mihai Teliman Siret - 51
- Casa de cultură Al. Arșinel Dolhasca - 12
- Căminul cultural Salcea (aeroport) - 4
- Căminul cultural Sf. Ilie - 30
- Cabinete medicale de familie - 200.
Conform directorului executiv al DSP Suceava, Olivia Ioana Vlad, până la data de 20 octombrie 2021, în județul Suceava s-au vaccinat împotriva Sars-Cov-2 un număr de 122.238 persoane, din care 87.447 persoane au primit doza a doua iar 12.106 persoane din județ au primit și doza a treia.