Un bărbat din Siret care a furat curent a scăpat de pușcărie pe ultima sută de metri. Petru Saviuc, de 62 de ani, a fost condamnat la 1 an și 2 luni de închisoare cu executare pentru furt, în dauna Delgaz Grid Târgu Mureș. Pedeapsa a fost pronunțată de Judecătoria Rădăuți în lipsa acuzatului și a rămas definitivă. Ca urmare, bărbatul a fost dat în urmărire generală de Poliția Română. Între timp, prin intermediul avocatului Bogdan Voronca, acuzatul a cerut repunerea dosarului în termenul de apel pentru că nu a putut fi prezent la proces. Instanța a admis solicitarea, iar în rejudecare a decis că pedeapsa de 1 an și 2 luni să fie cu suspendare sub supraveghere, cu un termen de încercare de 2 ani. ”Soluția pronunțată de instanța de control este una justă în raport de probele administrate în cauză, atât în ceea ce privește anularea formelor de executare cât și modalitatea de individualizare a executării pedepsei”, a arătat avocatul Bogdan Voronca.
Petru Saviuc a fost judecat pentru infracțiunile de ”furt” și ”executare sau folosire de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”, faptă prevăzută de Legea energiei electrice și gazelor naturale. Concret, compania de electricitate a constatat că bărbatul, printr-o intervenție neautorizată, nu a achitat energie electrică în cuantum de 4.669 de lei.
Delgaz Grid s-a constituit parte civilă în proces pentru recuperarea sumei reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate și neachitate (4.669 de lei).