Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava a primit, deocamdată, 8.900 de doze de vaccin antigripal vaxigrip, din cele 72.000 de doze solicitate Ministerului Sănătății pentru acest sezon rece. Purtătorul de cuvânt al DSP, Gabriela Băncilă, a declarat că acest vaccin este recomandat pentru copiii între 6 luni și 14 ani, catagrafiați de medicii de familie cu afecțiuni cronice. Distribuirea către medicii de familie a început de vineri, 15 octombrie a.c., câte 20 de doze pentru fiecare. Gabriela Băncilă a precizat că aceasta este o primă tranşă, dar ca în fiecare an, se va primi toată cantitatea, în tranșe, până la debutul sezonului rece.
Anul acesta DSP Suceava a solicitat o cantitate de 72.000 de doze de vaccin antigripal, din care aproximativ 25.000 sunt destinate bolnavilor cronici, 2.200 pentru copii până la șase ani, 300 pentru gravide, 3.300 pentru personal medical, 1.300 pentru rezidenți în instituții de ocrotire și 40.000 pentru persoane peste 65 ani.