Polițiștii de la Broșteni au prins un ieșean care figura în baza de date ca urmărit general, după ce au efectuat verificări asupra unui bărbat care le-a atras atenția, fiind străin de localitate și având asupra sa două bagaje voluminoase.
Marți, în jurul ori 11.20, pe strada Bistriței din Broșteni, echipajul local l-a verificat pe bărbatul în vârstă de 41 de ani, care nu își justifica prezența în zonă.
Fiind verificat în baza de date a Poliției Române s-a constatat că bărbatul, Vasile Baltag, în vârstă de 41 de ani, din comuna Belcești, figurează cu alertă, având emis un mandat de executare a unei pedepse. După ce au luat legătura cu Inspectoratul de Poliție Județean Iași, polițiștilor de la Broșteni li s-a comunicat că urmăritul are de executat un an de închisoare, pentru infracțiuni la regimul rutier.
În baza mandatului, bărbatul a fost dus de la Broșteni la Botoșani, în vederea încarcerării în penitenciar.