Un bărbat din Verești care a derulat afaceri cu materiale de construcție, în special tablă pentru acoperit case, a fost condamnat pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Brăduț Stănescu a fost rejudecat în acest dosar de Tribunalul Suceava, însă sentința seamănă cu prima. El a fost condamnat la 3 ani de închisoare, pedeapsa fiind suspendată condiționat, pe durata unui termen de încercare de 4 ani de zile.
El a fost obligat de judecători să achite părții civile, respectiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, suma de aproape 220.000 de lei, despăgubiri civile. Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au pus sechestru pe bunuri și sume de bani. Decizia Tribunalului Suceava nu este definitivă și poate fi atacată cu apel de procurori sau de către inculpat.
Percheziții în comunitatea de romi de la Verești. S-au ridicat mari sume de bani
În dimineața zilei de 13 decembrie 2017, în urma obținerii mandatului de percheziţie emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava, polițiștii au descins la domiciliul lui Brăduț Stănescu, din Verești.
Descinderea în mijlocul comunității de romi a fost una considerată de risc major, astfel că și polițiștii și-au luat măsuri ca atare. Zona a fost înțesată de polițiști înarmați, pregătiți și pentru o reacție violentă a romilor. Nu a fost cazul până la urmă, deși spiritele au fost foarte încinse, mai ales când s-a pus problema de ridicare a banilor găsiți în casa familiei Stănescu.
Din probele administrate în acest dosar rezultă că în perioada 2015-2017, Brăduț Stănescu, în calitate de persoană fizică neautorizată, a achiziţionat, în baza a 73 de facturi fiscale, atât personal, cât şi prin intermediul unor membri de familie sau persoane apropiate, cantităţi mari de tablă de la societăţi comerciale din municipiul Galaţi, pe care a comercializat-o ulterior, uneori după prelucrare, fără a emite documente legale şi fără a înregistra şi declara veniturile realizate.
S-a stabilit că este vorba de marfă în valoare de 2,28 milioane de lei, în acest fel fiind cauzat un prejudiciu total bugetului general consolidat al statului în sumă de 128.847 de lei (TVA, impozit de venit, contribuții de asigurări sociale și de sănătate).
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au arătat că banii au fost ascunși prin reintroducerea lor în circuitul economic, respectiv prin cumpărarea de noi cantități mari de tablă. Alte sume de bani au fost investite în achiziționarea a două autoutilitare, construirea de anexe, renovări la casă, pavarea întregii curți, construirea de porți, au arătat anchetatorii. Prin aceste din urmă investiții rezultă a doua infracțiune imputată lui Stănescu, spălarea de bani.
La perchezițiile din casa familiei Stănescu s-au găsit peste 430.000 de lei. De asemenea, au fost identificate şi ridicate cantităţi mari de materiale (tablă, accesorii pentru acoperişuri din tablă).
Până la o sentință definitivă, inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție.