Incendiul de vineri la amiază de la Volovăț s-a lăsat cu pagube uriașe. Mai exact, ar fi vorba de un prejudiciu de circa 300.000 de lei, adică 60.000 de euro. Nu mai puțin de opt autospeciale au fost aduse pentru stingerea acestui incendiu. Mai exact, s-au deplasat pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Rădăuți, o autospecială a Gărzii de Intervenție Siret împreună cu patru autospeciale de stingere ale Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Milișăuți, Volovăț, Iaslovăț și Horodnic de Sus. Pompierii spun că incendiul ar fi plecat de la un conductor electric defect sau deteriorat. La sosirea pompierilor ardeau o anexă care avea ca destinație magazin alimentar și coafor, un garaj și bucătăria de vară. Flăcările au mistuit anexele gospodărești cu bunurile din interior, pe o suprafață de aproximativ 350 mp, două anexe fiind închiriate ca spații comerciale, respectiv magazin mixt și coafor, garajul și autoturismul din interior, respectiv auto marca VW Sharan. Incendiul a afectat parțial o anexă de la o locuință învecinată, în special în zona acoperișului, dar și la geamuri. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, numai că proprietarul trebuie să suporte toate pagubele pentru că nu avea asigurare.