Finalizarea lucrărilor derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală a adus apa curentă în gospodăriile și casele altor aproximativ 1.000 de familii din Ipotești. Este vorba de o investiție de 1,5 milioane de euro, iar lucrările s-au extins pe perioadă de aproximativ 2 ani. La final, rețeaua de alimentare cu apă potabilă s-a extins cu aproximativ 10 km, iar pe traseu există inclusiv 8 hidranți pentru stingerea incendiilor. De asemenea, investiția a presupus și amplasarea a două rezervoare, fiecare cu o capacitate de 250 mc, ceea ce asigură independența comunei pentru o perioadă semnificativă în cazul apariției unor avarii în rețeaua de alimentare a apei potabile din sursa de la Berchișești.
Dumitru Gulei, primarul comunei Ipotești, spune că în acest fel s-a rezolvat o problemă serioasă cu care familiile racordate la rețeaua de alimentare cu apă s-au confruntat ani în șir. ”Din cauza avariilor din rețea, oamenii din Ipotești au fost nevoiți să stea fără apă în mai multe rânduri, chiar și în zile de sărbătoare. Cele două rezervoare care au capacitatea totală de 500 mc vor face ca eventualele întreruperi să nu mai fie atât de dificil de gestionat. Practic, din cele două rezervoare vom reuși să asigurăm resursele pentru o perioadă în care avariile de pe rețeaua de distribuție se vor remedia”, a arătat primarul Dumitru Gulei. Rețeaua de alimentare cu apă potabilă a mers aproape braț la braț cu rețeaua de canalizare. În ultimii doi ani au fost construiți alți 8 km de canalizare. Așa se face că, în acest moment, localitățile Ipotești și Tișăuți sunt racordate în proporție de peste 50% la rețelele de apă și canalizare. Tot în ultima perioadă au fost finalizate, din fonduri proprii, două drumuri. Este vorba de străzile Ștefan cel Mare și Petru Rareș, care au fost asfaltate pe o lungime totală de aproape doi kilometri. Mai trebuie amintit și proiectul finalizat prin AFIR, care a presupus realizarea a 1.460 de trotuare, pe ambele sensuri de mers ale străzii Ștefan cel Mare din Ipotești.