Rugbiștii de la CSM Bucovina Suceava revin pe stadionul „Unirea”, în meci oficial, în returul Diviziei Naționale de Rugby, cu un meci greu, dar în care au șanse reale la victorie, cu CSU Arad.
Chiar dacă CSM Suceava se află într-un blocaj financiar major, elevii lui Marcel Crețuleac au surprins în etapa trecută, când au câștigat în deplasare, la Gura Humorului (scor 16-10), după ce au arătat omogenitate și dorință mai mare de victorie.
Sâmbătă, de la ora 10.00, CSM Bucovina Suceava joacă așadar acasă, în fața propriilor suporteri, care pot fi prezenți la meci, în limitele impuse de pandemie.
„Vrem să repetăm isprava de săptămâna trecută, să legăm două victorii practic. Băieții au răspuns bine la antrenament după deplasarea de la Gura Humorului, sperăm la o victorie, deși nu va fi ușor. Echipa Aradului are în componență mai nou trei străini, din emisfera sudică, foști jucători de la Timișoara, din Super Ligă. Ne bucurăm și noi de doi jucători care au revenit la antrenamente, Lăcătușu și Borza”, a declarat antrenorul-jucător Marcel Crețuleac.
Cele două echipe sunt vecine de clasament, Suceava fiind pe locul VII, iar Aradul pe VIII, cu același număr de puncte - 14.
Dacă vor reuși să câștige, sucevenii pot urca pe locul VI și devansa pe RC Gura Humorului, care are 17 puncte.
Rugby Club Gura Humorului joacă tot sâmbătă, la Iași, însă meciul este doar de pregătire, Poli Iași fiind primită în campionat în retur pentru a pregăti noul sezon, dar fără a puncta.