Venirea sezonului rece aduce și punerea în funcțiune a sistemelor de încălzire. Un coș de fum curat reprezintă un risc mai mic pentru apariția unor incendii. Cătălin Șlincu, de la societatea Hornar de Bucovina, spune că operațiunea de curățare a coșurilor de fum este una strict necesară și obligatorie.
”Înainte de a face primul foc al sezonului în șemineu sau sobă, mai trebuie să faci un lucru extrem de important, respectiv să verifici coșul de fum. Este esențial să realizezi o inspecție atentă a sistemului de evacuare și să observi dacă există anumite probleme în funcționarea acestuia”, a arătat Cătălin Șlincu. Acesta a precizat că societatea Hornar de Bucovina pune la dispoziție serviciul de inspectare și curățare a coșului de fum. Pentru aceste activități sunt folosite echipamente moderne, iar personalul este instruit pentru a oferi cele mai bune soluții.
Potrivit lui Cătălin Șlincu, statisticile arată că 18 locuințe sunt afectate zilnic de producerea incendiilor.
”Pe timpul sezonului rece, principalele cauze generatoare de incendii sunt reprezentate de folosirea mijloacelor de încălzire improvizate, defecte sau nesupravegheate. De aceea îndemnul nostru este: Curăță periodic coșurile de fum! Nu folosi sobe cu improvizații! Supraveghează soba până focul este stins în totalitate! Nu lăsa copiii singuri în încăperi în care sunt mijloace de încălzit în funcțiune”, a fost mesajul transmis de Hornar de Bucovina. Specialiștii acestei societății acordă consultanță tehnică gratuită privind adoptarea tipului de coș de fum adecvat aparatului termic utilizat, iar o decizie se va lua doar împreună cu clientul.
Cătălin Șlincu a participat recent, la Milano, la Întâlnirea Mondială a Coșarilor, unde a reprezentat România alături de alți hornari din țara noastră. ”Periodic, avem întâlniri de perfecționare, ocazie cu care schimbăm impresii și ne punem la curent cu cele mai noi tehnologii în domeniu. Chiar acum sunt la o întâlnire în Cehia, iar informațiile pe care le aflăm sunt extrem de utile în munca noastră”, a mai spus Cătălin Șlincu.