Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a dorit să transmită un mesaj de solidaritate și de încurajare pentru toți dascălii din România. Mesajul vine pe 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, care se sărbătorește de peste două decenii. ”Este o zi în care toate națiunile își arată recunoștința față de profesori și învățători, față de sacrificiile fiecărui părinte. Este o zi în care guvernele își fac bilanțul eficienței și eficacității politicilor promovate în educație și decid cum să amelioreze calitatea actului educațional și performanțele elevilor. În ciuda lipsurilor cu care s-a confruntat și se confruntă sistemul românesc de educație, în ciuda slabei finanțări, în ciuda salariilor modeste ale dascălilor, școala românească a reușit să reziste tranziției și crizelor care s-au abătut peste țara noastră și continuă să producă excelență în educație”, consideră Ioan Balan.
Parlamentarul sucevean spune că în ciuda dificultăților cu care se confruntă, școala românească este performantă, iar cea mai bună dovadă în acest sens sunt tinerii medici, profesori, ingineri, economiști sau cu alte profesii care sunt cei mai căutați în statele dezvoltate din toată lumea.
”Cine poate să conteste excelența din școala românească, atâta vreme cât la orice olimpiadă școlară internațională elevii și studenții români ocupă invariabil podiumul? Cine poate nega performanțele școlii românești atâta vreme cât investitorii străini care vin în țara noastră au ca prim argument pregătirea temeinică a angajaților români?”, s-a întrebat retoric Ioan Balan.
Deputatul liberal este de părere că dezvoltarea unei țări depinde în mod esențial de atenția pe care autoritățile publice o acordă sistemului de educație.
”Este adevărat că pentru școala românească mai avem foarte multe de făcut, atâta timp cât sub guvernările PSD educația a fost profund neglijată. Școala are nevoie de programe de investiții cum nu au mai fost vreodată, de dotări specifice secolului XXI, de dascăli bine pregătiți și stimulați prin salarii competitive, de facilități și de sprijinul societății, în ansamblu. Ne aflăm în momentul în care viitorul țării noastre depinde în mod covârșitor de succesul proiectului prezidențial ”România educată”. Este un proiect care poate să rezolve toate neajunsurile acumulate în ultimele decenii, un proiect care să ajute școala românească să se dezvolte și în mediul rural și în mediul urban, un proiect care să pună fundația unei Românii dezvoltate pe termen foarte lung. Am încredere că inițiativa președintelui Klaus Iohannis, alături de finanțările nerambursabile obținute de președintele României și Guvernul PNL și împreună cu experiența deosebită a actualului ministru, va menține școala românească în elita învățământului mondial și va asigura tuturor copiilor români accesul la dreptul fundamental la învățătură”, a concluzionat Ioan Balan.