Polițiștii de frontieră de la Izvoarele Sucevei au realizat una din cele mai mari capturi de țigări de contrabandă din ultimii ani din județ, interceptând o autoutilitară care transporta aproape 80.000 de pachete de țigări.
În noaptea de 1 spre 2 octombrie, în jurul orei 1.00, polițiștii care se aflau într-o acțiune de control au observat, venind dinspre cătunul Coblioara, un microbuz înmatriculat în Franța. O astfel de prezență nu avea cum să nu trezească suspiciuni. Deloc surprinzător, șoferul a mărit viteza de deplasare când a observat polițiștii de frontieră, ignorând semnalele de oprire. Șoferul a mai rulat în viteză în jur de un kilometru, după care a abandonat microbuzul în curtea unei case din Bobeica.
În urma inventarierii microbuzului a rezultat că era transportată cantitatea de 79.990 pachete cu țigări, de proveniență extracomunitară și din magazine de tip duty-free.
Țigările, evaluate la 935.883 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, mașina fiind de asemenea indisponibilizată pentru continuarea cercetărilor.
Bărbatul de la volan nu a fost prins.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale. Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.