Vasile Palaghiu, președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice (CJPV) Suceava, a prezentat un adevărat rechizitoriu cu ocazia zilei de 1 octombrie, când se sărbătorește Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Discursul trebuia prezentat cu ocazia întâlnirii pe care reprezentanții CJPV trebuiau să o aibă cu reprezentanții autorităților locale și județene. CJPV reprezintă interesele a circa 148.000 de pensionari din județul Suceava, iar problemele sunt aceleași, fie că este vorba de Ulma, Poiana Stampei, Forăști ori Suceava. În afara pensiilor mici și a puterii de cumpărare tot mai scăzută, Vasile Palaghiu a amintit și de o altă problemă stringentă a oamenilor de vârsta a treia: sistemul medical.
”O problemă de care se lovesc cei de vârsta a III-a, dar nu numai ei, sunt farmaciile. Aceste concerne farmaceutice au format adevărate carteluri. În ţară s-au format concerne farmaceutice care se conduc după propriile reguli, necontrolate de nimeni. Medicamentele ieftine şi eficiente dispar din farmacii, în fiecare lună, fiind înlocuite cu altele mai scumpe şi aproape ineficiente. Vânzarea produselor medicamentoase este o afacere profitabilă şi care trebuie să aducă profituri mari şi imediate. Dacă produsul nu oferă câştiguri imediate și mari, de ce să fie achiziţionate şi vândute?! Este mai rentabil să se vândă oamenilor ceva ce acţionează lent sau deloc şi care, de fapt, afectează negativ, în loc să ajute bolnavul, decât acele medicamente care vindecă”, a arătat Vasile Palaghiu.
Președintele CJPV Suceava a condamnat și modul în care parlamentarii și Guvernul se bat cu cărămida în piept că vin în sprijinul pensionarilor, dar, în realitate, situația este cu totul alta. Vasile Palaghiu a amintit doar de programările pentru efectuarea unor analize, o altă sursă de nemulțumire majoră printre cei de vârsta a treia.
”Deşi medicul de familie îţi dă trimitere pentru efectuarea unor analize medicale şi programare pentru examinarea la medicul specialist, clinicile de stat respective te programează după 3 – 4 – 5 luni şi chiar 6 luni, când acea trimitere îşi pierde valabilitatea. Așa se ajunge că unii bătrâni nu mai apucă, datorită decesului, să-şi facă analizele ori să ajungă la medicul specialist. Le este încă foarte greu celor mai mulţi dintre pensionari, unii dintre ei trăind într-o nemeritată și umilitoare sărăcie. Banii din pensii nu sunt suficienţi, hrana este scumpă, iar serviciile medicale, de care bătrânii au atâta nevoie, nu sunt așa cum ar trebui, cum ne dorim noi”, a mai menționat Vasile Palaghiu.
El a amintit și de conflictul dintre generaţii și a adus în atenție aspecte extrem de supărătoare și grave.
”Cei tineri cu greu găsesc un loc de muncă în ţară, iar în străinătate locurile de muncă devin din ce în ce mai puține şi nu pe pregătirea lor. Persoanele tinere au tendinţa de a se îmbogăţi imediat, în 2 – 4 ani (casă, maşină, casă de vacanţă etc.) lucru greu posibil. În aceste condiţii, tânjesc la agoniseala celor vârstnici, agoniseală acumulată în decursul unei vieţi de 40 – 50 de ani. Ba, mai mult, în loc să-şi ajute părinţii şi bunicii, ajunşi la vârste respectabile, au pretenţia ca ei să fie ajutaţi de aceştia, deşi ei sunt majori şi în putere”, a mai amintit Vasile Palaghiu.
Președintele CJPV Suceava a spus că încă mai speră ca măcar o parte din doleanțele persoanelor de vârsta a treia să își găsească o rezolvare, iar autoritățile să îi sprijine în mod real pe pensionari, nu doar cu vorbe bombastice și goale.