Poliția Română a dispus darea în urmărire generală a unui tânăr din Stroiești, condamnat recent la închisoare cu executare după ce a provocat un accident mortal în timp ce se deplasa cu un motoscuter. Ioan Cocari, acum în vârstă de 28 de ani, nu a fost de găsit pentru punerea în executare a mandatului, săptămâna trecută, astfel că s-au declanșat procedurile de dare în urmărire. Fotografia acestuia a fost publicată pe site-ul Poliției Române și se așteaptă informații cu privire la unde s-ar afla.
Ioan Cocari a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de un an și opt luni de închisoare, în regim privativ de libertate. Magistrații de la Curtea de Apel Suceava au admis apelul inculpatului și i-au mai redus din pedepse, în condițiile în care prima instanță, Judecătoria Suceava, îi stabilise pedeapsă rezultantă de 2 ani și 2 luni de închisoare.
În dimineața zilei de 15 octombrie 2017, în jur de ora 6.00, Ioan Cocari, din Stroiești, conducea un moped marca Peugeot pe raza comunei Șcheia, pe strada Centurii. În timp ce se deplasa pe direcția spre restaurantul Polaris, tânărul a scăpat mopedul de sub control, acesta acroșând o bordură și răsturnându-se pe carosabil. Impactul a fost violent, la fel și căzătura celor doi tineri pe suprafața carosabilă.
Daniel T., în vârstă de 17 ani, care era pasager pe moped, a decedat în urma accidentului. Nici cel care conducea mopedul nu a scăpat deloc ușor. Ioan Cocari a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Suceava, cu o fractură de bază de craniu. El a fost internat atunci pe secția ATI, fiind și el în pericol de moarte.
Probele de sânge recoltate la spital au indicat ulterior că tânărul care conducea mopedul era băut.
În aceste condiții, inculpatul a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. Conform Codului Penal, deplasarea pe un moped sub influența alcoolului ori fără permis de conducere atrage aceeași răspundere penală ca și în cazul unui conducător de autoturism.
Tânărul a ajuns la condamnarea cu executare pentru cumulul de infracțiuni grave și cele două circumstanțe agravante ale uciderii din culpă, respectiv consumul de alcool și conducerea fără permis.