Proprietarul unei mașini l-a lăsat la volan pe un consătean aflat în stare avansată de ebrietate și fără permis de conducere, explicația sa în fața polițiștilor fiind că a băut și el.
Luni seară, în jurul orei 21.40, un echipaj de la Secția Rurală de Poliție Preutești, aflat în serviciu control pe drumul județean din Preutești, a oprit pentru control un VW Sharan, în care erau doi bărbați.
La volan a fost identificat un localnic în vârstă de 32 de ani, care era în vizibilă stare de ebrietate și care, s-a constatat ulterior, nu deține permis de conducere.
În urma verificării cu etilotestul a celui de la volan a rezultat imensa concentrație de 1,21 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost dus ulterior la Spitalul Municipal Fălticeni, pentru recoltarea probelor biologice. În mod normal, concentrația de alcool în sânge se va cifra în jurul valorii de 2,5 la mie.
De asemenea, în autoturism se mai afla un bărbat, proprietar al autoturismului respectiv, care a declarat că i-a încredinţat autoturismul celui de la volan întrucât el consumase alcool.
În aceste condiții, polițiștii au deschis dosar penal pe numele ambilor.
Primul, cel de la volan, va răspunde pentru comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și conducere fără permis, în timp ce al doilea pentru infracțiunea de încredințarea unui vehicul pentru a fi condus unei persoane care nu deține permis de conducere.