Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 24 sep 2021 - Anul XXVI, nr. 224 (7836)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Condamnare

Aproape 10 ani de închisoare pentru „Tarzan”, un individ care a furat din case și a terorizat bătrâni

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un tânăr de etnie romă din Păltinoasa, trimis în judecată pentru furturi și tâlhării, victime fiind vârstnici, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 9 ani și 8 luni de închisoare de către magistrații Curții de Apel Suceava. Iosif Solomon, alias „Tarzan”, a scăpat mai ușor decât la prima instanță, unde un judecător de la Gura Humorului îi stabilise o pedeapsă de 17 ani de închisoare, evident cu executare.

În același dosar, complicele Ioan Gheorghe Solomon a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare, și el cu pedeapsă redusă, după ce la prima instanță primise 6 ani de detenție. Cei doi se află în arest preventiv de mai bine de un an de zile și ambii erau recidiviști la data comiterii faptelor.

Mult mai ușor au scăpat frații Elvis și Ciprian Covaci. Primul are impusă măsura asistării zilnice timp de șase luni, în timp de al doilea a primit 2 ani și 9 luni de închisoare, dar cu suspendare.

 

Au ucis un câine cu un topor și au intrat în casă, după bani. Proprietara, prinsă de gură și izbită de pământ

Inculpații au comis numeroase furturi, dar și două tâlhării, oameni fiind agresați în propriile locuințe în scop de furt. În dosar au fost nu mai puțin de 13 părți vătămate, cele mai multe persoane vârstnice din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa, care au fost victime ale furturilor. Polițiștii de la Păltinoasa au muncit mai bine de doi ani de zile să oprească această grupare care a dat mari bătăi de cap, principalele victime fiind vârstnicii.

Detaliem mai jos cele două fapte de tâlhărie comise de principalii inculpați din dosar.

Pe 17 ianuarie 2019, noaptea, autorii au pătruns în curtea unei femei, i-au ucis câinele, după care au intrat și în locuință, de unde au luat 200 de lei. Unul dintre autori, surprins de partea vătămată în casă, a prins-o de gură și a izbit-o de pământ, pentru a-și asigura scăparea.

Femeia se afla în casă, cu soțul ei, și se uita la televizor, fiind alarmată de faptul că și-a auzit câinele lătrând puternic, după care s-a oprit brusc. Câinele a fost ucis cu un topor. Când a ieșit în holul casei, femeia a dat peste individul care a prins-o de gură.

 

A intrat în casă, peste o bătrână de 90 de ani, prin acoperiș

O altă faptă este din 22 noiembrie 2019, victima fiind o bătrână de 90 de ani, din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa. 

În acea noapte, doi tineri au pătruns în anexa casei victimei, de unde au luat două scări din lemn, de care s-au folosit pentru a se urca pe acoperișul casei. Din cercetări a rezultat că cei doi au îndepărtat porțiuni de țiglă de pe acoperiș, reușind astfel să intre în podul casei. 

Din pod, unul dintre ei, Iosif Solomon, a coborât în casă, unde a atacat bătrâna.

„A amenințat victima cu un cuţit, pe care i l-a pus la gât, a trântit-o, a strâns-o de gură pentru a o împiedica să ţipe, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 3-5 zile de îngrijiri medicale, după care i-a sustras dintr-o cameră a locuinţei suma de 1.500 lei şi un telefon mobil marca Nokia”, au explicat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului într-un comunicat de presă. Al doilea inculpat a rămas la pândă în podul casei, a mai rezultat din anchetă.

Iosif Solomon a fost judecat și condamnat și pentru ultraj, după ce a amenințat cu moartea un pădurar.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Aproape 10 ani de închisoare pentru „Tarzan”, un individ care a furat din case și a terorizat bătrâni.
 Vizualizări articol: 979 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Aproape 10 ani de închisoare pentru „Tarzan”, un individ care a furat din case și a terorizat bătrâni0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei