După incidentul petrecut săptămâna trecută într-o pădure din județul Suceava, în cadrul unui ocol silvic privat, când activistul de mediu Tiberiu Boșutar și doi jurnaliști au fost agresați, în împrejuări ciudate, ținând cont că la verificările în teren nu au fost găsite ilegalități în respectiva exploatare forestieră, cei de la conducerea țării spun că vor fi luate noi măsuri pentru transparentizarea sistemului de exploatare a masei lemnoase.
După ce premierul României, Florin Cîțu, s-a întâlnit miercuri dimineață cu activistul de mediu și unul dintre jurnaliștii agresați, a declarat:
“E clar că nu putem lăsa lucrurile așa, nu putem tolera violența în nici o situație. Autoritățile trebuie să își facă treaba și să se asigure că cetățenii români sunt în siguranță, iar cei care greșesc trebuie să plătească!
În urma discuției de astăzi, am stabilit că SUMAL-ul, acel sistem de urmărire a lemnului tăiat, trebuie îmbunătățit astfel încât să asigure eficiență și transparență totală. Prin urmare, va fi format un grup de lucru la Ministerul Mediului, iar reprezentanții ONG-urilor vor lua parte la tot procesul”.
Cu doar o zi înainte, cei doi au stat la discuții și cu ministrul Tánczos Barna, la sediul ministerului. În cadrul întâlnirii, demnitarul a condamnat din nou violențele de săptămâna trecută:
”Violența nu poate fi acceptată sub nicio formă, indiferent de situație! Sper să se facă lumină cât mai repede în acest caz și vinovații să fie trași la răspundere. Însă nu pot fi de acord, pentru că am văzut și acest gen de abordare, cu generalizarea acestui comportament reprobabil către întreg personalul silvic. Am spus din capul locului: dacă se va confirma că unii dintre cei care v-au atacat sunt silvici, ei trebuie imediat excluși din această breaslă. Însă cei peste 15.000 de silvicultori care muncesc cinstit și profesionist pentru a gospodări și apăra pădurile României nu merită să fie puși la un loc cu cei care comit astfel de fapte. Apreciez activitatea pe care o depuneți, zi de zi, alături de alte asociații sau activiști de mediu de bună credință, pentru a proteja pădurile României. Munca dumneavoastră reprezintă un ajutor real pentru instituții și îmi doresc să continuăm această colaborare”, a precizat Tánczos Barna.
Un punct important de discuție a fost continuarea dezvoltării sistemului SUMAL 2.0 și a aplicației Inspectorul Pădurii. ”Dezvoltarea SUMAL este un proces continuu, iar experiența de teren a activiștilor de mediu poate fi relevantă în acest sens. De aceea am acceptat propunerea de a primi sugestii de modificare și dezvoltare, astfel încât să eliminăm cât putem de mult sincopele și să limităm posibilitatea de a transporta ilegal material lemnos”, a declarat ministrul Mediului.