O autoutilitară în care se aflau trei oameni s-a rupt pur și simplu în două, în urma unui impact cu un autotren, vineri după-amiază, pe E 85, la Drăgușeni. Primele informații arată că din cele trei persoane din autoutilitară doar un pasager avea răni. Acesta a fost imobilizat la fața locului și a fost preluat de o ambulanță, fiind transportat la spital.
Imaginile de la locul accidentului sunt șocante.
Autoutilitara s-a rupt pur și simplu în două. Cei trei oameni, aflați pe bancheta din față, au scăpat ca prin minune din a fi sfârtecați.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni, cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.