Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan s-a adresat ministrului Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, căruia îi cere să găsească soluții pentru compensarea creșterii prețului produselor energetice la nivelul administrațiilor publice locale. Parlamentarul sucevean spune că majorarea semnificativă a tarifelor la energia electrică, urmată și de cea pentru gazele naturale, generează efecte nedorite nu numai pentru consumatorii finali casnici/gospodării, ci și pentru întreprinzătorii români, dar și pentru autoritățile administrațiilor publice locale.
”Din bugetele administrațiilor publice locale sunt alocate anual/lunar cheltuieli consistente pentru energie în scopul asigurării iluminatului public stradal, pentru iluminatul și încălzirea unităților școlare, creșelor, unităților sanitare, centrelor de asistență socială, centrelor culturale etc. Majorările tarifelor din ultimele 3 luni, care au ajuns în cazul unor operatori și la peste 100%, vor determina reale dificultăți pentru autoritățile administrației publice locale ca să acopere contravaloarea tuturor acestor facturi, în termenele scadente”, a opinat Ioan Balan.
Parlamentarul liberal a mai arătat că toate autoritățile statului român converg către concluzia potrivit căreia nivelul tarifelor din energie va continua să crească, iar Guvernul ia în considerare faptul că pentru consumatorii casnici să promoveze proiectul de lege privind consumatorul vulnerabil și urmează să adopte măsuri compensatorii pentru familiile cu venituri reduse.
În aceste condiții, Ioan Balan i-a adresat ministrului Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației mai multe întrebări.
”Aveți în vedere să propuneți în ultima parte a anului 2021, pentru administrațiile publice locale care își acoperă cu mare dificultate cheltuielile curente, sume suplimentare pentru echilibrarea bugetelor locale, în vederea acoperirii cheltuielilor suplimentare prilejuite de majorarea tarifelor la energie?
În condițiile în care fondurile europene nerambursabile disponibile prin PNRR și prin cadrul financiar multianual 2021-2027 prioritizează programele destinate creșterii eficienței energetice (iluminat public tip led, școli verzi, clădiri publice independente), vă rog să prezentați care vor fi axele de finanțare pe care le vor putea accesa administrațiile publice locale de mici dimensiuni din mediul rural și micile orașe?”, sunt întrebări la care deputatul sucevean dorește să afle răspunsuri de la ministrul Cseke Attila.