Caz rar întâlnit și de o gravitate mare constatat la Judecătoria Rădăuți, unde judecătorul de drepturi și libertăți a decăzut procurorul din dreptul de a formula cereri privind prelungirea arestului, din cauza întârzierii depunerii cererii în termenul legal. Efectul imediat este că respectivul inculpat va fi pus în libertate imediat, fără vreo restricție. Cazul nu este unul tocmai mărunt, fiind vorba de un bărbat care a tras dintr-o mașină, spre un pieton, cu un pistol, e drept unul de airsoft. Respectivul era însă deja sub control judiciar, pentru alte infracțiuni, având cumul de infracțiuni, astfel că a fost arestat preventiv. Procurorul intenționa să solicite prelungirea arestului preventiv.
Procurorul a cerut cu o zi peste termen prelungirea arestului
Din informațiile noastre, deși este vorba de instanța din Rădăuți, dosarul este preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a preluat mare parte din dosarele legale de infracțiuni la regimul rutier de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, din cauza stocului mare de dosare, pe fond de lipsă de personal printre procurorii de la Rădăuți.
Procurorul a formulat solicitarea de prelungire a arestului preventiv pe 13 septembrie, deși termenul expirase cu o zi înainte.
”Constată imposibilitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi de a verifica legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive şi necesitatea prelungirii măsurii arestării preventive înainte de expirarea duratei acesteia, ca urmare a decăderii procurorului din dreptul de a formula cereri privind măsurile preventive și a nulității actului făcut în acest sens peste termen. Constată că măsura arestării preventive încetează de drept”, se arată în minuta Judecătoriei Rădăuți.
Codul Penal stipulează că o solicitare de prelungire a arestului preventiv se formulează cu minimum 5 zile înainte de expirarea perioadei de arest.
Traian Andronachi, avocatul clientului, a subliniat că în mod corect instanța a constatat acest viciu de procedură și a luat singura măsură posibilă în acest sens.
A tras cu pistolul din mașină, pe străzile din Rădăuți
Pe 14 august a.c., un bărbat din Rădăuți a alertat poliția cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa pe trotuar, prin zona centrală a orașului, dintr-un autoturism BMW înmatriculat în Germania un bărbat a scos o armă și a tras spre trotuar, el fiind atins la un picior. Panica omului a fost fără îndoială mare, în condițiile în care acesta nu a știut în primă fază cu ce s-a tras asupra sa.
Din ancheta ulterioară a polițiștilor a rezultat că a fost vorba de o armă de airsoft, care nu se supune regimului autorizării ca armă de foc, dar care, totuși, se folosește în spații autorizate, pentru agrement, nu pe stradă.
Ancheta a ajuns la un anume Adrian Țugui, în vârstă de 38 de ani, din Rădăuți, pus sub acuzare pentru că ar fi folosit acel pistol. Acesta se afla deja sub măsura controlului judiciar, într-un dosar de refuz de recoltare a probelor biologice de sânge.
În aceste condiții, fiind vorba de o nouă infracțiune, de tulburare a ordinii și liniștii publice, comisă pe perioada controlului judiciar, procurorii au solicitat schimbarea măsurii în arest preventiv.
Inculpatul a fost arestat preventiv 30 de zile, măsura fiind stabilită de Judecătoria Rădăuți pe 17 august și apoi fiind confirmată de Tribunalul Suceava.