Aflat în fruntea unei delegații oficiale din care fac parte membrii Consiliului de Administrație al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, profesorului univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul USV, i-a fost acordat titlul onorific de Doctor Honoris Causa din partea Senatului Universității Tehnice a Moldovei (UTM) din Chișinău. Vizita făcută de universitarii suceveni în capitala Moldovei s-a realizat în contextul unei reuniuni dedicate dezvoltării relațiilor de cooperare între universitatea gazdă și universități din România, la care mai participă și delegații ale Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi și ale Universității „Transilvania” din Brașov.
O lungă colaborare între USV și universități din Republica Moldova
În prima parte a zilei din cadrul vizitei de lucru a avut loc o ședință comună a Consiliilor de Administrație ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universității Tehnice a Moldovei și Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, în cadrul căreia s-a făcut un bilanț al realizărilor academice interuniversitare din ultimii ani și s-au avansat propuneri de cooperare pentru perioada următoare. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava are o istorie lungă și bogată în ceea ce privește cooperarea cu universități din Republica Moldova, ale cărei baze au fost construite și dezvoltate în perioada în care prof. univ. dr. ing. Adrian Graur a ocupat funcția de rector al universității. Această cooperare s-a materializat de-a lungul anilor prin schimburi de cadre didactice și studenți, conferințe științifice, stagii de cercetare și publicarea de articole științifice.
Dinamica implicării USV în efortul de colaborare cu instituții partenere din Republica Moldova a continuat și după 2012, an în care prof. univ. dr. ing. Valentin Popa a devenit rectorul USV. Pe lângă o serie de proiecte transfrontaliere câștigate și implementate în această perioadă, USV a avut și rolul de pionier la nivel naţional în dezvoltarea de programe de studiu de licență și masterat cu dublă diplomă, derulate în parteneriat cu instituții de învățământ superior din Republica Moldova. În prezent universitatea suceveană are în portofoliu nu mai puțin de 15programe integrate cu dublă diplomă, organizate împreună cu universități din Republica Moldova, Ucraina și Spania, iar cele mai multe dintre acestea, 5, sunt organizate împreună cu Universitatea Tehnică a Moldovei.
Un titlu onorific de recunoaștere a cooperării academice între universități
În urma acestei colaborări de excepție, Senatul Universității Tehnice a Moldovei a hotărât acordarea titlului onorific de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul USV, în semn de recunoaștere pentru contribuția definitorie la dezvoltarea relațiilor de cooperare academică între cele două instituții. În cadrul aceleiași ceremonii, care s-a desfășurat marți după-amiază, i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa și prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, rector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.
În alocuțiunea sa din cadrul ceremoniei, rectorul Valentin Popa s-a referit la politica USV de atragere de studenți români din Republica Moldova și Ucraina, subliniind faptul că, în ultimii 5 ani, aceasta „s-a schimbat radical, fiind un exemplu de succes adoptat ulterior și de alte universități românești. În loc să așteptăm candidați din Republica Moldova și alte țări să aplice la universitatea noastră pe baza unei selecții efectuate de minister, am optat pentru dezvoltarea programelor cu dublă diplomă împreună cu universități prietene din străinătate. Astăzi derulăm 3 programe de licență și 12 programe de masterat cu dublă diplomă, cu universități din Republica Moldova, Ucraina și Spania.”
Privind colaborarea dintre USV și UTM, rectorul USV a declarat că „în anul universitar 2020-2021, au fost activate un număr de 5 programe de masterat cu dublă diplomă, ocupând astfel primul loc între toate universitățile partenere ale USV pentru astfel de programe. În cadrul celor 5 programe studiază un total de 125 de studenți, dintre aceștia 93 au drept universitate gazdă Universitatea Tehnică a Moldovei, iar 32 au USV.” El a mai declarat de asemenea că „o parte din ceea ce este astăzi USV se datorează și UTM, prin oamenii care au dezvoltat parteneriatul ce a condus la realizarea unor proiecte de succes, dar și prin numeroasele idei care au fost aplicate, plecând de la experiențele colegilor din Chișinău.” În finalul intervenției sale, profesorul Valentin Popa a afirmat că, în calitate de rector al USV, a încurajat decanii și colegii să susțină toate inițiativele comunității academice din Chișinău, dar și să se implice în aprofundarea cooperării între USV și UTM. „Acest parteneriat a înflorit în mod firesc și s-a întemeiat pe viziunea modernă a conducerii UTM, deschisă integrării în spațiul european al educației și cercetării. Fără acești colegi cu proiecte îndrăznețe, fără acești prieteni cu caracter și demnitate, fără profesorii care s-au implicat în colaborare și fără studenții care au crezut în proiectele noastre, ceremonia de astăzi nu ar fi avut loc”, a declarat la final prof. dr. ing. Valentin Popa, proaspăt laureat al titlului onorific de Doctor Honoris Causa.