Un proiect de cercetare implementat în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” și derulat de-a lungul ultimilor cinci ani se va finaliza miercuri, cu o conferință de presă organizată în spațiile universității. Astfel, începând cu ora 09.00, în Sala Senatului din Corpul A va avea loc conferința de presă privind finalizarea proiectului „Analiza interrelației dintre microbiota intestinală și gazda cu aplicații în prevenția și controlul diabetului de tip 2” (microDIAB).
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a implementat în perioada 16 septembrie 2016 – 15 septembrie 2021 proiectul (microDIAB), cofinanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Valoarea totală a proiectului a fost de 9.331.538 lei, din care asistența financiară nerambursabilă a reprezentat 8.377.220,16 lei.
Pe lângă obiectivele de cercetare fundamentală și aplicată, proiectul a contribuit la achiziția de echipamente de cercetare și consumabile specifice în valoare de peste 4.000.000 lei și la dezvoltarea primului laborator de metagenomică și biologie moleculară din zonă. Deși aflată la început de drum, cercetarea medicală din universitate face pași importanți către dezvoltarea unui grup de referință pe plan național și internațional. Prof. univ. dr. Mihai Dimian, director adjunct microDIAB, îi așteaptă pe colaboratori și pe cei interesați la conferința organizată în cadrul universității, în care vor fi prezentate realizările și concluziile acestui proiect de anvergură pentru cercetarea medicală suceveană.