Un individ care a consumat canabis și apoi a încercat să-și ucidă fosta iubită pe care a dorit să o arunce de pe un pod și-a aflat marți pedeapsa. Lucan Zbranca, din Sadova, a primit o condamnare destul de blândă, de doar 5 ani și 7 luni de închisoare cu executare, din partea unui judecător de la Tribunalul Suceava. Agresorul a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru tentativă de omor, 1 an și 6 luni pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, în timp ce pentru deţinerea de droguri de risc, pentru consum propriu (în maşina acestuia au fost găsite două ţigări confecţionate artizanal din canabis) a primit 3 luni de închisoare. În final, a rezultat o pedeapsă de 5 ani și 7 luni de închisoare cu executare. Pedeapsa nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.
Faptele pentru care inculpatul Lucan Zbranca a fost trimis în judecată s-au petrecut în noiembrie 2017.
Din cercetări a rezultat că tânărul din comuna Sadova nu se împăcase cu ideea că fosta sa prietenă l-a părăsit şi o şicana, mai ales la locul de muncă, respectiv Popasul Baciului din Câmpulung Moldovenesc.
Aşa s-a întâmplat şi în seara zilei de 18 noiembrie 2017, când tânărul a mers la restaurant şi a prins-o de mână pe fosta sa iubită, care a fugit. Ulterior, tânărul a părăsit localul nervos şi agitat. Pe acest fond, faptele aveau să ia o turnură foarte gravă.
Tânărul a plecat la volanul maşinii spre Sadova, însă s-a oprit în zona podului. Aici, a aşteptat să se facă dimineaţă, când ştia că fosta iubită iese de la serviciu şi vine spre casă cu maşina.
Ce s-a întâmplat în acea dimineață de noiembrie 2017
Din cercetările coordonate de DIICOT a rezultat că, în jurul orei 8.00 dimineaţă, la podul de la Sadova de peste râul Moldova, Zbranca a accelerat spre maşina Opel Agila cu care ştia că vine fata. Ancheta a arătat că acesta a pus autoturismul în mişcare şi a intrat vădit intenţionat pe contrasens. Impactul a fost destul de violent şi a pus în pericol victima. Acest fapt s-a constatat în urma înfundării serioase a capotei maşinii tinerei, cât şi a faptului că airbagurile de la ambele vehicule s-au deschis. După acest accident intenţionat, a urmat o agresiune şi mai gravă.
Individul s-a deplasat la autoturismul fostei prietene, a deschis portiera, a tras-o afară de păr, după care a început să o târască spre balustradă, cu intenţia de a o arunca peste pod, au arătat procurorii în rechizitoriul de trimitere în judecată.
Tânăra s-a ţinut din răsputeri de zăbrelele metalice ale balustradei, în timp ce era trasă de păr şi lovită cu pumnii.
Șansa a făcut ca un om care locuieşte în apropiere să intervină prompt şi cu sânge rece, cum rar se întâmplă în astfel de cazuri. Martorii unor astfel de cazuri fie nu intervin, fie o fac târziu, din cauza şocului firesc.
În acest caz, Niculai L., care se afla în bucătăria casei, a ieşit afară când a auzit o bubuitură puternică.
„După câteva secunde am observat chiar în capătul podului două autoturisme, iar undeva în apropierea lor, lângă pod, o fată care era trasă de păr de un bărbat pe trotuarul podului, iar aceasta se ţinea cu mâinile de balustradă şi ţipa”, a relatat ulterior bărbatul.
În primă fază, salvatorul a strigat la agresor, însă nu s-a mulţumit cu atât. Realizând că acesta nu se opreşte din acţiunea violentă, a fugit spre pod, pe o scurtătură.
Agresorul s-a aruncat de pe pod când şi-a dat seama că fata a scăpat
Martorul a relatat că fata deja atârna cu partea superioară a corpului peste balustradă şi se ţinea cu ambele mâini de barele de protecţie.
Salvatorul i-a recunoscut pe cei doi consăteni şi l-a lovit pe tânăr cu picioarele şi pumnul, moment în care acesta s-a retras în spate. În momentul următor, în timp ce localnicul se asigura că fata este bine, fostul iubit s-a aruncat chiar el de pe pod, de la o înălţime de aproximativ 8 metri.
"Am încercat să-l imobilizez, iar el s-a retras, atunci am putut să trag fata spre mine. El a mai făcut doi-trei paşi spre mijlocul podului şi a strigat că se aruncă. Am încercat să-l opresc, dar nu am reuşit, am rămas cu haina lui în mână”, a povestit bărbatul, care le-a relatat în detaliu ce s-a întâmplat şi poliţiştilor care l-au audiat.
Agresorul cu intenţii sinucigaşe a suferit leziuni care au necesitat în jur de 20-25 de zile de îngrijiri medicale.
Procurorii DIICOT au reţinut în rechizitoriul de trimitere în judecată faptul că inculpatul a avut intenţia declarată de a ucide şi a vrut să o tragă pe fată cât mai mult spre mijlocul podului, unde este înălţimea maximă. Mai mult, după ce a auzit strigătele martorului, el a continuat acţiunea, ceea ce denotă clar intenţia criminală. De altfel, şi fata le-a relatat ulterior anchetatorilor că fostul iubit tot îi repeta că vor muri împreună.
Până la o decizie definitivă a instanţelor de judecată, inculpatul se bucură de prezumţia de nevinovăţie.