Cei 34 de angajați ai Primăriei Rădăuți care și-au pierdut locurile de muncă au decis să își caute dreptatea în instanță. În acest sens, aceștia au depus o acțiune la Secția de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, iar în cursul săptămânii viitoare se va pune în discuție suspendarea și anularea actului administrativ prin care s-a decis încheierea contractelor de muncă, respectiv Hotărârea de Consiliu Local 144/2021. Cei 34 de oameni sunt reprezentați în instanță, pro bono, de avocatul Traian Andronachi, care consideră că este un caz flagrant de încălcare a dreptului la muncă.
”Instituția prefectului a preferat să solicite puncte de vedere Primăriei Rădăuți, ANFP-ului și Ministerului Culturii, în loc să constate că HCL 144 s-a adoptat cu încălcarea vădită a prevederilor legale. Spicuiesc doar faptul că nu doar că nu au fost consultate public corect sindicatele sau persoanele vizate, ci, mai grav, că nu se respectă legislația minimală în materie, și anume că nu există avizele instituțiilor îndrituite, sau, conform legislației în materia restructurărilor în domeniul culturii, că HCL-urile se adoptă cu votul a două treimi”, a arătat Traian Andronachi.
Avocatul care îi reprezintă pe angajații Primăriei Rădăuți spune că există și un precedent similar. Mai exact, Tribunalul Timiș a admis o acțiune similară, la mijlocul lunii august a acestui an.
”În fond, instituția primarului afirmă că prin această organigramă va economisi un milion de euro, însă tot din această organigramă reiese că se desființează 34 de posturi plătite la limita de jos a plafonului și se înființează 33 de posturi de conducere”, a mai arătat avocatul Traian Andronachi.