Un profesorcare a absolvit un master în arte vizuale - pictură și a obținut nota 8,2 la examenul de titularizare (Suceava - specializarea arte vizuale-educație plastică) este nemulțumit de faptul că nu a fost ”primit” la școala unde și-ar fi dorit să predea, la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.
Tânărul Adrian Ștefan Smîntancă spune că pe postul pentru care a optat el va lucra, în anul școlar 2021-2022, o persoană care a obținut la titularizare o notă mai mică decât a lui. Am luat legătura cu directoarea Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, prof. Alexandra Bejinaru, care ne-a spus că postul scos la concurs de instituția pe care o conduce este de grafician, iar persoana nemulțumită nu este licențiată în grafică.
„Domnul despre care vorbim nu este licențiat în grafică. Are studii de master în arte vizuale, dar noi avem nevoie de o persoană specializată în grafică, licențiat în grafică. Profesorul pe care îl avem acum are această specializare. Într-adevăr, a obținut o notă mai mică la titularizare decât anul trecut, însă este angajat la noi ca profesor suplinitor calificat și suntem foarte mulțumiți de munca pe care o desfășoară la catedră, el predând încă de anul trecut la noi la școală”, ne-a explicat Alexandra Bejinaru.
Nomenclatorul buclucaș
În calitate de director, aceasta a dorit să aducă și câteva lămuriri cu privire la nomenclatorul după care se ghidează profesorii, artiștii etc. Domeniul „Arte vizuale”, conform nomenclatorului, cuprinde o serie de specializări, cum ar fi: pentru liceele teoretice, educație vizuală și educație plastică, iar pentru liceele vocaționale, forme industriale, conservare și restaurare opere de artă, istoria artei, artă fotografică, foto-video-procesare computerizată a imaginii, desen, grafică, modă-design vestimentar etc.. „Un absolvent de Arte vizuale și design nu poate preda grafică sau artă fotografică decât dacă are ca specializare pe diploma de licență. De asemenea, domeniul Muzică are numeroase specializări, precum interpretare muzicală, interpretare instrumentală în funcție de instrument, canto-artă vocală, muzicologie, pedagogie muzicală, compoziție muzicală, dirijat cor, dirijat orchestră etc. Un absolvent de Conservator cu specializarea pedagogie muzicală nu poate preda interpretare instrumentală”, ne-a explicat directorul Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava. De aici concluzionăm că nu orice absolvent de „Arte vizuale” sau „Conservator” poate să predea orice disciplină din aria curriculară „Arte”.
Notă mare..., dar ce folos
Profesorul Adrian ȘtefanSmîntancă, „candidat la mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2021-2022 cu nota de titularizare 8,2”, nemulțumit că a fost refuzat la Colegiul de Artă Suceava, a mai încercat și la alte școli, bazându-se pe nota mare pe care a obținut-o în urma unui examen. „Menționez faptul că la ședința de repartizare a posturilor pe perioadă determinată din Suceava din data de 24.08.2021, la disciplina didactică educație plastică, educație vizuală, s-au comis anumite nereguli. La școala din Salcea, postul era trecut pe site ca vacant, nu era pentru continuitate la actualizarea din 20.08.2021. Mie însă mi s-a recomandat un post de la școala din Solca, neluând în considerare întrebarea mea despre disponibilitatea postului din Salcea. Și totuși, faptul că postul de la această școală din Salcea a fost ocupat de un alt concurent, la fel ca și celelalte posturi, inclusiv cel de la Colegiul de Artă, cum se justifică? Cum s-a procedat în această situație, ca o repartizare legală, pe bază de notă, și nu pe criterii verbale <e foarte bun>, <unde ai făcut liceul?>, <prelungire - continuitate>, să nu fie luată în calcul?”, ne-a transmis Adrian Ștefan Smîntancă, enumerând și câteva legi pe care se bazează declarația sa.
Tânărul consideră că examenul de titularizare - arte vizuale este la fel, „fie că vii de la grafică sau pictură. Eu cu nota mai mare am dreptul să aleg ce vreau din ce este publicat oficial, și nu unde vor ei să mă trimită. Postul de la Colegiul de Artă abia anul acesta este disponibil... și e o dată la 4 ani. Deci nu are cum să fi fost anul trecut suplinitor la arte. Anul trecut am luat nota 7, iar după contestații 6,6, iar domnul de la grafică luase 6. Mie mi-au zis că e pe continuitate, dar pe site scria că e vacant.Am întrebat apoi la IȘJ despre un post de la școala din Salcea, și mi-au spus de un post de la Solca. Apoi am întrebat de postul de la Şcoala <Miron Costin>, și au zis că e ocupat, deși eu știam că plecase cineva în maternitate și revine peste un an”. Tânărul Adrian Ștefan Smîntancă ne-a spus că a mai predat la Liceul cu Program Sportiv (educație plastică, educație vizuală - gimnaziu și liceu).
Punctul de vedere al IȘJ Suceava
L-am contactat miercuri și pe purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava,prof. Ioan Cezar Anuței, care ne-a spus: „Disciplina Educație plastică are mai multe specializări. Pentru postul de grafică de la Colegiul de Artă <Ciprian Porumbescu> Suceava trebuie finalizate module de grafică de specialitate. Domnul profesor nu are finalizate module de grafică, ci doar de educație plastică – cultură generală. Aplicația Ministerului Educației prevede documente speciale pentru fiecare specializare, documente pe care domnul profesor nu le are. Mai mult, domnul profesor a putut opta pentru o catedră completă de educație plastică de 18 ore la Școala Gimnazială Udești și a refuzat”.