Videoclipul „Dăscălița”, un imn al dascălului, va fi lansatîn curând de învățătoarea Elena Negru, de la Școala Gimnazială „George Tofan” Bilca, cunoscută și apreciată pentru pasiunea cu care culege și interpretează folclor, ea fiind și moderatoarea unei emisiuni îndrăgite, tot în domeniul folcloric. Dedicată peste măsură meseriei pe care și-a ales-o, aceea de învățător, înconjurată permanent de elevi și părinți, dăscălița Elena Negru se luminează atunci când vorbește despre ceea ce iubește să facă mai mult, să șlefuiască suflete curate de copii. După câțiva ani buni la catedră, cu toate gradele didactice la portofoliu, cu generații de copii alături de care a descifrat tainele cunoașterii și a bătut cu opincuțele țara în lung și în lat, purtând cu cinste Bucovina pe chip și în suflet, Elena Negru ne aduce, la început de an școlar, cel mai nou cântec, emblemă a dascălului din ea, „Dăscălița”, pe care îl dorește a fi un imn al profesorului, dedicat tuturor colegilor de breaslă.
„În mijlocul lor, redevin copil”
Am întrebat-o pe învățătoarea Elena Negru cum i-a venit ideea realizării acestui videoclip și răspunsul dăscăliței a fost acesta: „Marcată profund de această perioadă de pandemie (cum de altfel am fost cu toții), când nu am mai putut să ne desfășurăm activitatea la nivelul cu care eram obișnuită, având și clasă pregătitoare, mi-am dat seama că dacă vrei să mă <omori> spiritual, ține-mă departe de elevii mei. În mijlocul lor, redevin copil. Repet ceea ce am mai spus cu tărie: de m-aș naște încă o dată, aș alege să fac același lucru. Povestea acesta, am așezat-o în cântec. Dragostea pentru meseria mea, pentru școala adevărată, pentru elevii care au nevoie de iubirea dascălului, care nu pot învăța să scrie, dacă doamna nu le poartă mâna pe caiet, privindu-i în ochi”.
În videoclip, alături de dăscălița Elena Negru, sunt micuții ei elevi de clasa I, „cei mai dulci și cei mai simpatici copilași, pe care îi iubesc nespus”. După reușita acestui „imn al dascălului”, Elena Negru vrea să le mulțumească părinților acestor copilași, care îi sunt alături și o susțin cu încredere în toate demersurile ei, bineînțeles întregii echipe care a făcut posibilă realizarea acestui videoclip: familia învățătoarei, alături de Cornelia Mucea, Ciprian Cuzic, Andrei, Mihaela și Vasile Leșan. Videoclipul este filmat în școala veche (Nr. 2) din Bilca, tocmai pentru a „reconstrui” tabloul vremurilor când școala era școală...