Un transport de aproape 7 mc cherestea a fost depistat de polițiștii de la Biroul Combaterea Delictelor Silvice într-o autoutilitară, ascuns sub saci de cartof. S-a întâmplat sâmbătă, 28 august, când polițiștii specializați de la combaterea delicte silvice au acționat în baza Planului Scutul Pădurii 2021.
Noaptea, în jur de ora 2.00, pe drumul județean din satul Lucăcești, comuna Drăgoiești, polițiștii au oprit pentru control o autoutilitară MAN, la volan fiind un bărbat care a declarat că transportă cartofi în județul Botoșani. Polițiștii au avut unele suspiciuni privind modul în care sunt așezați sacii și i-au cerut șoferului să deschidă oblonul.
Sub un rând de saci, polițiștii au observat că este ascunsă cherestea. Au fost contactați silvicultorii de la Ocolul Silvic Gura Humorului, care, în urma inventarierii, au constatat că este vorba de 6,80 mc cherestea rășinoase, fără aviz de însoțire.
Materialul lemnos în valoare de peste 4.000 de lei a fost ridicat în vederea confiscări. Șoferul a încasat o amendă de 5.000 de lei, pentru transport ilicit de lemn.
Într-un al doilea caz, în cadrul aceleiași acțiuni pe DN 2E, pe raza localității Cornu Luncii, polițiștii au depistat și o autoutilitară marca Mercedes care transporta cherestea fără documente de proveniență. În acest caz era vorba de 5,02 mc cherestea rășinoase fără aviz de însoțire.
Materialul lemnos în valoare de peste 3.000 lei a fost confiscat și predat în custodie reprezentanților Ocolului Silvic Gura Humorului, iar șoferul a fost amendat cu 5.000 de lei.