Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a sancționat șapte firme din județ pentru muncă nedeclarată. Șeful ITM Suceava, Romeo Butnariu, a precizat că în cursul lunii trecute, inspectorii acestei instituții au efectuat 256 controale, iar pentru deficienţele constatate au aplicat 150 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 193.000 lei.
Romeo Butnariu a spus că în domeniul relațiilor de muncă, ITM Suceava a efectuat 178 de controale, fiind aplicate 70 de sancţiuni, iar valoarea amenzilor este de 193.000 lei. În total au fost depistate 12 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată. Dintre acestea trei erau la muncă în afara programului de lucru stabilit, o persoană nu avea contractul individual de muncă transmis în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activității, iar 8 persoane au fost depistate la muncă fără contract. Butnariu a precizat că pentru muncă nedeclarată au fost sancționați 7 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 110.000 lei.
De asemenea, șeful ITM Suceava a spus că în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 78 de controale, fiind aplicate 80 de sancţiuni contravenţionale.
Pe de altă parte, el a mai spus că la începutul lunii august, în județ erau înregistrate 135.559 de contracte individuale de muncă active, din care 125.596 pe durată nedeterminată și 9.963 pe durată determinată.