Câteva zeci de meşteri populari sunt prezenţi până la finalul acestei săptămâni în centrul municipiului Rădăuţi la cea de-a 38-a ediţie a Târgului „Ochi de Păun”. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Rădăuți și Muzeul Etnografic „Samuil și Eugenia Ioneț”, este deschis până duminică, 29 august, şi se bucură de prezenţa a aproximativ 40 de olari şi meşteri populari din întreaga ţară şi din străinătate. Municipiul Rădăuţi găzduiește celebri meșteri din centrele de olărit din ţară, Baia Mare, Horezu, Braşov, Arad, Miercurea Ciuc, Corund, Deva, Dej, Galaţi, Paşcani, Botoşani, Dorohoi, Mureş, Timișoara, Marginea, Rădăuţi, dar și reprezentanţi ai acestui meşteşug din străinătate, din Cernăuţi, Ucraina şi din Republica Moldova, Drochia și Chișinău.
Amploarea evenimentului este întregită de participarea unor reprezentanţi ai altor meşteşuguri tradiţionale, cum ar fi cusături populare, sticlărie, pielărie, sculptură în lemn, împletituri, obiecte folosite în obiceiurile prilejuite de sărbătorile tradiţionale, icoane, ouă încondeiate, veniţi din Bistriţa, Odorheiul Secuiesc, Târgu Mureş, precum și meșteri populari din zonă. Pe tot parcursul evenimentului, creaţiile meşterilor olari vor fi jurizate de către specialişti etnografi şi reprezentanţi ai instituţiilor organizatoare, care vor urmări păstrarea tradiţiei şi creativitatea, iar la final vor fi acordate premii și diplome de participare, pe două secțiuni, „Tradiție” și „Creație”.
Deschiderea oficială a festivalului a avut loc vineri, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, şi a primarului din Rădăuţi, Bogdan Loghin. În cuvântul său, primarul Bogdan Loghin a spus: „Mă bucur foarte mult de prezența domnului președinte și a unui număr mare de rădăuțeni. Am avut anumite vizite și la muzeu, și în fața primăriei. Sunt foarte mulți reprezentanți ai frumosului veniți aici la Rădăuți și am luat aminte de ce a spus domnul președinte și vom dezvolta la anul mult mai mult această activitate culturală, dar și turistică. Trebuie să punem accent pe această zonă pentru că ne aflăm în inima Bucovinei, ne aflăm în Rădăuți și ar fi mare păcat să nu profităm de acest lucru”.
La rândul său, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că în primul rând trebuie promovată ceramica de Marginea, precizând că acest târg al olarilor trebuie completat cu un festival al gastronomiei. „Eu am două concluzii. Ceramica de Marginea trebuie să fie obligatoriu aici și cu pavilioane mari. Ceramica de Marginea este emblema Bucovinei. Și eu mă voi încăpățâna de anul viitor ca ceramica de la Marginea să fie aici. Adică vine Horezu, vine Ucraina, vine Moldova, dar trebuie să vină Marginea de la o zvârlitură de băț. Cred că acest târg ne îndeamnă să diversificăm oferta. Cât de frumos este să vezi vase și să le vezi pline cu bucate din Bucovina. Platouri, sticle sau vase pentru afinată sau pentru alte băuturi. Oalele de sarmale și alte lucruri. Și atunci putem să îmbinăm asta cu gastronomia, un festival de gastronomie, în așa fel încât să miroase de la un kilometru și să atragă și mai mulți vizitatori. Până la urmă noi trebuie să facem reclamă acestor produse. Ori ele de fapt au o utilitate acasă. De ce nu ar avea-o două trei zile și la Rădăuți. Eu felicit Primăria Rădăuți pentru inițiativă, pentru continuitate și le mulțumesc tuturor celor care participă la acest târg. E un prilej de a-ți face reclamă cu produsele tale și eu cred că nimic nu e prea mult ca noi, administrația publică, să intrăm în parteneriat cu ei. Am văzut aici cei care vând costume populare, bundițe, curele, opinci, ii, au nevoie la un moment dat de un sprijin. Și poate sprijinul înseamnă un loc mai bun pentru reclamă, un sprijin ca la evenimente mari să fie întotdeauna chemați, pentru că ei își vând marfa. Dacă plouă nu își vând marfa, dacă nu avem turiști nu își vând marfa și atunci va trebui un parteneriat și mai strâns cu administrația locală și județean. Bravo pentru Târgul Ochi de Păun de la Rădăuți pentru primarul și echipa de la Primăria Rădăuți.”