Joi, 26 august, Consiliul Local al municipiului Fălticeni a aprobat cu unanimitate de voturi acordarea titlului de Cetăţean de Onoare actorului Vlad Rădescu, actorului Ovidiu Cuncea şi coregrafei Lorette Enache, înmânarea distincţiilor urmând a avea loc astăzi, în cadrul Galei decernării premiilor Festivalului Internaţional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”, ediţia a XI-a, şi ale Festivalului de film documentar şi de film de scurt metraj „Draga Film Fest”, ediţia I.
Aşa cum a precizat primarul Cătălin Coman, iniţiatorul Proiectului de Hotărâre a Consiliului Local, Asociaţia „Fălticeni Cultural” şi elevi de la Colegiul Naţional „Nicu Gane” au pregătit, împreună cu actorii şi regizorii Vlad Rădescu, Ovidiu Cuncea şi coregrafa Lorette Enache, mai multe piese de teatru pe care le-au prezentat pe scenele din mai multe localităţi din judeţ, dar şi la manifestări dedicate teatrului din întreaga ţară şi din Republica Moldova. Propunerea ca aceşti regizori ai Teatrului „Birlic” să devină cetăţeni de onoare ai municipiului Fălticeni a venit din partea preotului Liviu Mihăilă, cel care manageriază cele două mari festivaluri dedicate teatrului şi filmului de la sfârşitul lunii august.
Primarul Cătălin Coman a spus: „Acest lucru dovedeşte că teatrul are nevoie de noi, are nevoie să îi fim aproape, să îl respectăm şi să îl preţuim, să acordăm atenţia cuvenită acelor oameni care îi sprijină pe tinerii fălticeneni pentru a-şi îndeplini un vis, acela de a fi actori, de a străluci în lumina reflectoarelor, de a primi o bătaie din palme la sfârşitul unui spectacol şi un gând bun din partea spectatorilor. Dar trebuie să ne aducem recunoştinţă şi acelor oameni extraordinari care nu sunt vizibili, care trudesc în spatele scenei şi care sunt regizorii, trupa de teatru a Asociaţiei <Fălticeni Cultural>, având posibilitatea de a colabora cu nume mari ale scenei româneşti pentru a aduce în faţa spectatorilor mai multe producţii teatrale”.
Modele, mentori şi profesori pentru elevii din Fălticeni
Actorii Vlad Rădescu, Ovidiu Cuncea şi coregrafaLorette Enache reprezintă modele, mentori şi profesori pentru elevii din Fălticeni, remarcându-se printr-o bogată activitate în domeniul cultural, artistic, educativ şi managerial. Sunt personalităţi complexe, la care se adaugă trăsăturile morale care atestă că în activitatea lor s-au simţit şi se simt răspunzători nu numai profesional, ci şi în relaţiile cu oamenii, ceea ce dă măsura angajamentului faţă de actul cultural pe care îl creează şi la Fălticeni. În urma colaborării cu cele trei personalităţi din lumea teatrului, filmului şi expresivităţii corporale, mai mulţi tineri din urbea de pe Şomuz au fost implicaţi în activităţi culturale, unii dintre ei chiar îmbrăţişând meseria de actor, regizor sau scenograf, fiind studenţi, masteranzi sau absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti sau absolvenţi ai universităţilor de arte din Iaşi şi Cluj.
Actorul Vlad Rădescua pus în scenă cu Trupa Birlic: „De-a baba oarba”, „Aproape Labiş” şi „O sută de rochii” şi a fost 3 ediţii preşedintele juriului FITT Birlic, fiind unul dintre „prietenii Fălticeniului” care promovează cultura.
ActorulOvidiu Cuncea a pus în scenă cu Trupa Birlic: „Despre amor, omor şi umor”, „Harap-Alb” şi „Trilogia Română” şi a făcut parte din juriul FITT Birlic 5 ediţii.
CoregrafaLorette Enache a pus în scenă cu Trupa Birlic „Cântarea Cântărilor”, este coregrafa Balului vienez de la Fălticeni şi a făcut parte din juriul FITT Birlic 8 ediţii.
„Toate spectacolele puse în scenă de cele trei personalităţi, Cetăţeni de Onoare, prieteni ai municipiului Fălticeni, au contribuit la promovarea culturii locale pe plan naţional, pentru că au fost jucate pe scenele principalelor teatre din Bucureşti şi pe scenele altor teatre din România şi au primit numeroase premii la festivalurile de teatru din ţară şi din Republica Moldova. Analizând întreaga activitate a acestor personalităţi marcante ale vieţii culturale, acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Fălticeni este orecunoaştere a contribuţiei acestora la dezvoltarea culturii în municipiul Fălticeni, la creşterea prestigiului naţional al teatrului fălticenean actual, precum şi la creşterea valorii actului artistic”, a precizat primarul Cătălin Coman.