Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Rădăuți adăpostește, la această dată, 80 de persoane, fiind ocupate puțin mai mult de jumătate din numărul de locuri. Directorul centrului, comisarul de poliție Ionuț Calenciuc, a declarat, luni, că dintre cele 80 de persoane cazate, 35 sunt solicitanți de azil, în diverse stadii ale acestei proceduri, iar 45 sunt deja beneficiari au statutului de refugiat ori ai unei alte forme de protecție subsidiară. Dintre cei 35 de solicitanți de azil, 5 sunt femei și 14 sunt minori, însoțiți fie de unul sau ambii părinți, fie de altă rudă. Cei mai mulți solicitanți de azil sunt din Afganistan – 14 persoane; 11 sunt din Pakistan, 4 din India și câte unul din Algeria, Camerun, Irak, Iran, Kuweit, Siria și Congo. O parte dintre ei sunt vorbitori de engleză, dar indiferent dacă știu sau nu o limbă de circulație internațională, ei se înscriu la cursurile de limba română și le frecventează.
Dintre ceilalți 45 de oameni cazați la centrul de la Rădăuți care au deja statut de refugiat sau o altă formă de protecție, 17 sunt femei. Refugiații primesc un ajutor din partea statului, timp de un an, de 540 de lei/persoană/lună și pot beneficia de un ajutor pentru plata chiriei. Dacă rămân în centru după primele 3 luni de la obținerea statutului de refugiat, ei plătesc de asemenea chirie, circa 8 lei/zi/persoană/loc în cameră pe timp de vară și 12-13 lei/zi/persoană/loc în cameră iarna.
Condițiile de cazare nu sunt neapărat dintre cele mai bune, și asta deoarece chiar dacă este curățenie și sunt asigurate toate utilitățile, dormitoarele sunt cu 6-8-10 paturi, iar uneori, în perioade aglomerate, au fost cazate și două familii într-o cameră.
Majoritatea celor aflați în centru sunt oameni tineri, cu vârsta de până în 40 de ani. Directorul Ionuț Calenciuc spune că sunt oameni harnici, dornici să muncească și știu să facă foarte multe lucruri, dar foarte rar au documente care să le ateste studiile și calificarea într-o meserie. Din acest motiv, de cele mai multe ori se angajează ca muncitori necalificați, în Rădăuți sau localitățile din jur – Dornești, Marginea etc. Potrivit directorului, refugiații fac eforturi să se integreze, dar puțini rămân în zonă după ce li se clarifică situația. Printre aceștia se numără o familie de pakistanezi, care de doi ani locuiește în Rădăuți și care are un copil născut în România. Referitor la copii, angajații centrului, împreună cu unitățile școlare din apropiere și Inspectoratul Școlar se preocupă de înscrierea lor la grădiniță, școală sau liceu, ca audienți la cursuri, pe care le și frecventează permanent. Pe perioada vacanțelor, pentru copii sunt organizate activități în cadrul instituției, unde este un loc de joacă și un club pentru diverse activități recreative.
Capacitatea centrului de la Rădăuți a fost de 130 de locuri, care s-au suplimentat la 150 prin redistribuirea unor spații și amenajarea a încă două dormitoare. În luna decembrie a acestui an ar trebui să fie finalizat un proiect de extindere cu încă patru pavilioane, dintre care unul cu destinație medicală, unul administrativ și două cu spații de cazare, care ar crește capacitatea cu încă 100 de locuri. Lucrările de extindere au început în luna mai a acestui an. Mai trebuie menționat că centrul pentru migranți de la Rădăuți a fost apreciat pentru bune practici, la cea mai recentă vizită a reprezentanților Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, din vara acestui an.