Două mopede care transportau o cantitate mare de țigări de contrabandă au fost interceptate de polițiștii de la Sectorul de Frontieră Vicovu de Sus, în apropiere de graniță. S-a întâmplat sâmbătă, în jurul orei 19.30, polițiștii observând în apropierea frontierei de stat cu Ucraina, pe direcția localității Vicovu de Sus, două mopede care veneau dinspre Ucraina și transportau colete voluminoase.
Ca de obicei, cărăușii au ignorat semnalele polițiștilor și au aruncat coletele voluminoase, pentru a putea scăpa. Polițiștii au tras și focuri de armă de avertisment, în plan vertical, însă nu au reușit să îi oprească pe cei doi fugari, care și-au continuat deplasarea spre localitatea Vicovu de Sus. Unul dintre ei și-a abandonat la un moment dat mopedul, continuându-și fuga pe jos.
„La faţa locului au fost descoperite şapte colete cu ţigări care au fost transportate la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, unde, în urma inventarierii, s-a constatat că acestea conţin 5.250 pachete țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 61.400 lei. De asemenea, pe timpul cercetărilor a fost descoperit un moped abandonat, în valoare de 4.500 lei, care a fost indisponibilizat la sediul instituției, pană la finalizarea cercetărilor. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea confiscării.
În continuare, se derulează verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.