Cabinetul de informatică din cadrul Clubului Copiilor Rădăuți a fost dotat, zilele trecute, cu opt calculatoare, două laptopuri și o imprimantă laser, precum și cu materiale pentru înlocuirea parchetului de la sălile de festivități și de dans, în sumă totală de 20.792 lei, toate acestea obținute prin amabilitatea firmei Egger România.
Potrivit celor afirmate de directorul Clubului Copiilor Rădăuți, profesorul Dumitru Pomohaci, unitatea de învățământ cu personalitate juridică care are ca responsabilitate educația elevilor prin activități extrașcolare cultural-artistice și sportiv turistice a avut o perioadă bogată în acțiuni ce țin de petrecerea timpului liber al copiilor. Pomohaci a arătat că formațiile artistice ale clubului au fost implicate în numeroase manifestări culturale, desfășurate online sau cu participare directă, la nivel județean, național sau internațional, unde au obținut succese remarcabile.
Directorul clubului rădăuțean a amintit participările la Festivalul Internațional de Dans ”Dance for Live”, de la Bălți - Republica Moldova, Festivalul/Concurs Național de Folclor ”Ion Petreuș” de la Baia Mare, Festivalul Interjudețean de Folclor ”Cătălin Pop” de la Iași, Festivalul/Concurs Interjudețean ”Șezătoarea” Fălticeni, Festivalul/Concurs Interjudețean de interpretare muzicală ”Armonii prin talent și emoții” Iaşi, Festivalul Concurs de Dans Transfrontalier ”Dansul de pe ambele maluri ale Prutului”, precum și la numeroase concursuri interjudețene, naționale și internaționale de pictură. La toate acestea rădăuțenii au obținut premii și distincții valoroase care fac cinste elevilor și profesorilor îndrumători.