Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă a transmis că ediția de anul acesta a Festivalului Medieval, varianta de pandemie „Povești Medievale în Cetatea de Scaun a Sucevei”, a înregistrat un număr record de vizitatori. Niculai Barbă a precizat că la finalul săptămânii trecute, de vineri și până duminică, la Cetatea de Scaun s-au vândut nu mai puțin de 23.710 bilete, depășind astfel, pe perioada de trei zile, edițiile Festivalului Medieval înainte de pandemia de Covid. El a spus că în 2018 au fost vândute 23.502 bilete.
„Regretăm faptul că anul acesta nu am putut să organizăm parada medievală care avea loc în ziua de joi, dar cifrele arată că festivalul de anul acesta s-a bucurat de un adevărat succes în rândul sucevenilor și al turiștilor. Vreau să mulțumesc publicului care a venit într-un număr așa de mare la Cetatea de Scaun a Sucevei și pentru faptul că vizitatorii au respectat regulile stabilite de organizatori, impuse de această situație pandemică. Sperăm ca anul viitor să putem introduce și parada medievală de joi seara, acesta fiind elementul cel mai așteptat de public în cadrul acestui festival, precum și spectacolele medievale, care vor aduce și mai mulți vizitatori”, a precizat Barbă. El a arătat că la ediția de anul acesta, pentru a respecta restricțiile impuse de pandemie, la festival au fost 83 de invitați, membri ai trupelor medievale, în condițiile în care la edițiile din anii anteriori numărul acestora trecea de 500, cu participanți din țară și străinătate.
„Trupele medievale au fost organizate pe ateliere de lucru, pentru a respecta restricțiile impuse de pandemie. Publicul s-a putut bucura de spectacole și demonstrații medievale, cascadori, spectacole de foc și în același timp am avut și piesa de teatru Apus de Soare, spectacole pentru copii, precum și un concert al trupei Hara. Trebuie remarcat faptul că modul în care a fost organizat festivalul a atras un număr foarte mare de copii și de tineri, astfel încât la festival au venit foarte multe familii, o mare parte dintre ele din Diaspora”, a arătat vicepreședintele CJ Suceava.
El și-a exprimat speranța că anul viitor acest festival va putea fi organizat în condițiile de dinainte de pandemie. „Ne vom organiza în așa fel încât Festivalul de Artă Medievală <Ștefan cel Mare> de la Suceava să fie în continuare peste celelalte festivaluri din țară și ne dorim să putem organiza o paradă peste cea din 2019”, a spus Niculai Barbă, care a precizat că parada medievală din Suceava din anul 2019 a fost cea mai mare paradă de gen din Europa.