Ultima seară din programul festivalului medieval de la Suceava le-a rezervat o surpriză plăcută atât vizitatorilor din Cetate, cât și celor care au rămas pe platoul exterior – un concert al îndrăgitei trupe Hara, direct de pe zidurile pe care în alte vremuri stăteau oștenii lui Ștefan.
La apus de soare, după ce în curtea interioară a Cetății a putut fi urmărită piesa de teatru ”Apus de Soare” în distribuția Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, a urmat concertul trupei Hara.
Numai că, în loc de scenă, aceștia au avut la dispoziție zidurile Cetății de Scaun, de unde puteau fi văzuți, admirați și auziți de toți cei care au urcat duminică seara în acea zonă, fără a fi nevoie să cumpere bilet de acces la festival.
Drept urmare, numărul spectatorilor a fost nesperat de mare, de ordinul miilor, o parte fiind între zidurile Cetății, alții pe drumul de acces către Cetate, iar alții, foarte mulți, pe platoul superior, unde se desfășurau și alte activități, dar și sfârâiau grătarele, curgea berea în valuri și se stătea și câte o oră la coadă la kurtos sau la vată de zahăr.
Chiar dacă trupa Hara şi-a început concertul cu un incident – o problemă tehnică ce i-a lăsat fără sonor chiar de la prima melodie, urmată la scurt timp de o ploaie care a pus pe fugă o parte din spectatori, inimoșii muzicieni nu s-au lăsat intimidați și au continuat să cânte live, să pună suflet, așa cum fac de fiecare dată, iar rezultatele nu s-au lăsat îndelung așteptate.
Spectatorii au venit mai mulți ca înainte, au cântat și au dansat alături de ei o oră și jumătate, s-au bucurat împreună de o seară frumoasă de vară și de privilegiul de a asista la concerte, după un an și jumătate în care nu au fost posibile, precum și de “pauza” luată de pandemie, care a făcut posibilă organizarea de evenimente.
Referitor la pandemie, pe care cei de la Hara au caracterizat-o ca fiind “aiurea”, acești vechi prieteni ai Sucevei și ai sucevenilor au ținut să cinstească memoria fostului prieten, prezentator și organizator de evenimente Cornel Grosar, răpus de COVID-19 în primăvara anului trecut, dedicându-i o melodie pe care ei au cântat-o prima dată în concerte aici – “Aiurea”.
Și chiar n-a fost deloc aiurea, ba chiar foarte mișto, la fel ca multe alte melodii ale lor, de la “Nu-i future!”, “Totaya ye”, “Ce ți-aș face” până la săltărețul “Muro Shavo”. Nu e tot aia fără ei!