Un grav accident de circulație a avut loc duminică după-amiază în zona localității Dumbrava, din comuna Cornu Luncii, spre Horodniceni. Doi tineri, unul de 18 și celălalt de 22 de ani și-au pierdut viața după ce autoturismul în care se aflau, un BMW mai vechi, a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat pe cupolă. Cei doi tineri sunt din Baia și Mălini. Alți trei tineri, cu vârste de 18, 19 și 20 de ani, toți din Cornu Luncii, au fost răniți și au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Județean Suceava. În cazul tânărului de 18 ani s-au efectuat manevre de resuscitare timp de câteva zeci de minute, dar fără folos. La fața locului au fost trimise o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță al Județului Suceava.