Bernard Rossmann, președintele grupului francez Rossmann, care deține combinatul de hârtie și carton ondulat Ambro, ar urma să devină “Cetățean de onoare al Sucevei”.
Propunerea de acordare a acestei titulaturi este făcută de către primarul Sucevei, Ion Lungu, care a fost și director economic la Ambro, dinainte de privatizare.
“Anul acesta se împlinesc 25 de ani de când a fost privatizată societatea Ambro. La vremea respectivă eram directorul economic al societății, eram vicepreședintele PAS-ului (Pachetul de Acțiuni ale Salariaților) și am avut foarte multe discuții la FPS, la București, să ne caute un investitor serios și mulțumim lui Dumnezeu că l-am găsit. Grupul Rossmann este de 25 de ani în Suceava și este unul dintre cei mai mari investitori, dacă nu chiar cel mai mare, cu peste 100 de milioane de euro numai la Ambro, este agentul economic cu cea mai mare cifră de afaceri și un număr de 600 de salariați. Trebuie să le arătăm un minim respect investitorilor serioși. E unul din puținele cazuri în care aceste privatizări care s-au făcut în anii `90 au rezistat. A fost o privatizare de succes, iar Ambro este o firmă solidă, serioasă, care vrea să facă investiții în continuare”, a spus primarul Ion Lungu.
Cel mai probabil, proiectul de acordare a titulaturii onorifice președintelui grupului francez Rossmann va fi discutat în ședința de Consiliu Local din luna septembrie.