Polițiștii de la Rădăuți au în cercetare un caz în care o femeie din Milișăuți a sesizat că fiica ei în vârstă de 13 ani a fost violată într-un hotel din Rădăuți. Ancheta confirmă până acum doar parte din poveste, în sensul că bărbatul a mers cu fata respectivă la hotel, pentru a face sex. Violul nu se confirmă, conform primelor cercetări, însă ancheta este încă în plină desfășurare. Suspectul a declarat că nu și-a dat seama că fata are o vârstă atât de mică și că nu a constrâns-o să facă sex.
Sesizarea a fost depusă în data de 4 august. Verificările făcute de poliție confirmă că, cu două zile înainte, minora a întreținut relații sexuale într-un hotel din Rădăuți, cu localnicul Daniel L.
Cum minora are vârsta de 13 ani și 11 luni, a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor.
Vinerea trecută, suspectul a fost prezentat în fața unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, care a dispus continuarea urmăririi penale pentru infracțiunea de act sexual cu un minor. Inculpatul a fost reținut în arest, în baza ordonanței pentru 24 de ore, după care a fost plasat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. El are impuse mai multe obligații de la care nu are voie să se abată.
Conform articolului 220 Cod Penal, raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 și 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
La o vârstă atât de fragedă, manipularea unei minor pentru a face sex este asimilată aproape cu violul.
Ancheta polițiștilor și a procurorului de caz continuă, pentru a se stabili împrejurările exacte în care a fost comisă fapta și încadrarea exactă a faptei.