În perioada 9-14 august 2021, la Gura Humorului se desfășoară o tabără de vară în limba engleză, la care participă 60 de copii din sistemul de protecţie socială, dar şi copii din comunitatea humoreană. Proiectul este organizat de Fundaţia Te Aud România, în parteneriat cu o organizaţie elveţiană (WeTomorrow), Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava şi Primăria oraşului Gura Humorului.
Tabăra de vară se adresează copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani şi are drept scop dezvoltarea abilităţilor de comunicare în limba engleză ale acestora. Pe perioada desfăşurării proiectului, se organizează activităţi creative, educaţionale, sportive şi de protejare a mediului înconjurător pentru participanţii împărţiţi în trei grupe de vârsta, şi anume: 6-10 ani; 11-14 ani; 15-18 ani.
Toate acţiunile sunt coordonate de voluntarii organizaţiei elveţiene, care se află pentru prima dată la Gura Humorului, şi se desfăşoară în cadrul Servicii Multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului. Tot la această locaţie, prin intermediul proiectului, în perioada taberei se va amenaja o bibliotecă care să deservească pe viitor copiii şi tinerii din cadrul acestui serviciu. Spaţiul destinat lecturii va fi echipat cu mobilier, 8 laptopuri, videoproiector, un castel cu scări - zonă de relaxare, şi cărţi atât în limba română, dar şi în limba engleză.
Voluntari elvețieni. Amenajarea unei biblioteci
Directorul organizaţiei elveţiene WeTomorrow, Ann Wilson, a declarat: „Noi, cei de la WeTomorrow, considerăm că educaţia este fundaţia schimbării şi îmbunătăţeşte în acelaşi timp sănătatea şi stilul de viaţă al comunităţii. La o scară largă, educaţia este cea care poate contribui la stabilitatea socială şi conduce spre creşterea economică pe termen lung. Obiectivele noastre includ accesul la resurse gratuite de învăţare şi promovarea relaţiilor globale între tineri prin oportunităţile oferite. Până acum, WeTomorrow a desfăşurat proiecte doar în Asia. Recent, am hotărât să ne îndreptăm privirile mai aproape de casă. Am găsit că proiectele dezvoltate de Fundaţia Te Aud România rezonează cu obiectivele noastre de susţinere a educaţiei în rândul grupurilor vulnerabile şi promovarea dezvoltării personale. În primele două săptămâni ale lunii august, un grup de voluntari ai organizaţiei noastre va zbura din patru ţări diferite pentru a sprijini proiectul de la Gura Humorului. Activităţile se vor desfăşura pe parcursul a cinci zile şi vor include activităţi educaţionale, de protejare a mediului înconjurător şi sportive. Însă, poate cel mai important rezultat al acestei tabere de vară este amenajarea şi echiparea unei biblioteci care să servească aceşti copii în viitor”.