Premiul cel mare al festivalului rock Bucovina Motorfest, o motocicletă custom Yamaha 2YL, a fost câștigat de viceprimarul Sucevei Teodora Munteanu.
Tragerea la sorți a premiilor a avut loc sâmbătă seara, în timpul concertului trupei Urma. Biletul câștigător, cu numele Teodora Munteanu, a fost extras din urnă de băiatul solistului de la trupa Urma.
Celelalte premii oferite prin tragere la sorți, în cadrul tombolei organizate la Bucovina Motorfest, au fost o chitară Yamaha RS420 Revstar Maya Gold, un curs auto pentru categoria B și un abonament lunar Bee Fit.
La tombolă au participat toți cei care au cumpărat tricoul oficial al Bucovina Motorfest, șansele de câştig fiind mai mari ca la loterii, ținând cont de numărul de participanți.
În cursul zilei de duminică, viceprimarul Teodora Munteanu a mulțumit pe pagina sa de socializare și a postat fotografii cu motocicleta câștigată la tombolă, fiind felicitată de prieteni și membri de partid ai USR.
Cum în viață apar fel de fel de coincidențe, alocarea unui sprijin financiar de 40.000 de lei de la bugetul local pentru organizarea festivalului rock a fost votată în cadrul primei ședinței de Consiliu Local prezidată de către Teodora Munteanu, care a preluat mandatul de președinte de ședință pentru trei luni.