Peste 40 de șoferi au rămas pietoni după una din cele mai ample acțiuni care au fost organizate de reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava. Cifrele sunt cu atât mai surprinzătoare în condițiile în care polițiștii au și anunțat că vor ieși în trafic în număr mare pentru a-i prinde și sancționa pe șoferii certați cu legea. Cele 60 de echipaje de poliție au acționat pe drumurile naționale, europene, dar și în interiorul localităților, iar rezultatele au arătat că multora dintre șoferi nu le pasă de siguranța lor și a celorlalți oameni din trafic. Acțiunea de sâmbătă, începută după-amiază și finalizată târziu în noapte, s-a lăsat și cu întocmirea a 8 dosare penale, cu urmăriri în trafic, încătușarea unor șoferi recalcitranți și reținerea altora pentru o perioadă de 24 de ore.
Un astfel de caz s-a înregistrat la Calafindești, unde un tânăr de 19 ani a intrat cu autoturismul pe care îl conducea, marca Ford, în poarta unei gospodării. Se întâmpla în jurul orei 23.00, iar polițiștii au fost sesizați chiar de proprietarul porții distruse în urma impactului. Șoferul a recunoscut faptul că a condus autoturismul, iar din cauza consumului de băuturi alcoolice a pierdut controlul volanului și s-a izbit în poarta de acces. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Siret, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge la interval de o oră, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Mai mult, după verificarea în baza de date s-a constatat că tânărul nu avea permis de conducere. Acesta a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere valabil pentru nicio categorie” și ”conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
În cătușe a ajuns și un bărbat de 47 de ani, din Dumbrăveni, după ce a devenit recalcitrant și i-a sfidat pe polițiștii care l-au oprit în trafic. Autoturismul circula pe DN 29, iar polițiștii aveau date că șoferul s-a urcat la volan deși consumase băuturi alcoolice și nici nu avea permis de conducere. Informațiile s-au confirmat, iar bărbatul a refuzat să prezinte documentele la control și a început să fie agresiv. În cele din urmă s-a liniștit și a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la UPU Suceava, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe lângă dosarul penal cu care s-a ales, șoferul a mai primit și o amendă de 435 de lei deoarece caroseria vehiculului era într-o stare avansată de degradare, iar ca măsură complementară s-a dispus reţinerea certificatului de înmatriculare, fiindu-i eliberată o dovadă cu drept de circulaţie 15 zile.
Un alt șofer a încercat să scape cu fuga. Acesta a fost oprit în timp ce conducea o mașină prin Dărmănești, dar când polițiștii s-au apropiat să-l legitimeze au avut surpriza să constate că bărbatul a abandonat autovehiculul și a luat-o la fugă. A fost prins după o urmărire de circa 100 de metri, iar șoferul în vârstă de 41 de ani dorea să scape de polițiști pentru că nu avea permis de conducere.
Sâmbătă, în jurul orei 14.00, în baza unor informații pe care le aveau, polițiștii au tras pe dreapta pe o stradă din Rădăuți un autoturism marca Ford. La volan era un localnic în vârstă de 41 de ani, care era mort de beat. Aparatul etilotest a indicat o valoare uriașă, de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă dublu în sânge.
Reprezentanții IPJ Suceava fac un nou apel la șoferi să nu se urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice și spun că acțiuni similare celei de sâmbătă vor mai fi organizate.