„Credința, adevărata Școală și adevărata Biserică, începe în familie și se desăvârșește apoi, în fiecare dintre noi, prin educație”

Interviu cu prof. Daniela-Luminița Ceredeev, inspector școlar pentru religie la Inspectoratul Școlar Județean Suceava

S-a împlinit un an de când ÎPS Calinic a fost numit Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Privind retrospectiv, ce credeți că s-a schimbat în Centrul Eparhial, în învățământul sucevean de la venirea ÎPS Calinic, cum s-a implicat noul arhiepiscop în „viața micilor școlari”?

Pentru că propuneți o retrospectivă, aș evoca mai întâi Cuvântul arhieresc – angajament și mărturisire – al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop, din ziua întronizării, și-n care ne încredința că va continua „cu aceeaşi râvnă, în egală măsură, întărirea bisericii de zid şi a celei din sufletul fiecăruia”. Ceea ce n-a pregetat, și faptele o dovedesc, să facă încă din ziua imediat următoare ceremoniei la care ne referim. Ce s-a schimbat? S-au schimbat multe. Și într-un ritm accelerat. N-aș îndrăzni să spun tot, pentru că viața Bisericii e o devenire continuă, nu e loc decât pentru mai Bun și mai Bine, atunci când vorbim despre a-L mărturisi și a-L trăi pe Hristos. Și pentru că vorbim de o demnitate atât de înaltă, și nu mă gândesc doar la cea de arhiereu –  apogeul ierarhiei  bisericești, ci și la complexa responsabilitate administrativă pe care o presupune  arhipăstorirea unei eparhii, schimbările devin iminente și sunt firești și necesare. Pentru că, și-l voi cita acum  pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, „o demnitate mai înaltă înseamnă o responsabilitate mai mare”.

E la fel de adevărat că „oamenii vor să schimbe totul, dar, în acelaşi timp, ar dori ca totul să rămână la fel” (Paulo Coelho). Și de aici rezistența, manifestă în orice domeniu, la schimbare, nou și inovare. O variantă aproximativă a celebrei viziuni despre schimbare din opera lui Caragiale: „Ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica. Ori să nu se revizuiască, primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, vorbim de reconfigurări de structură și administrative, de viziune și de acțiune, de obiective și de strategii și modalități de atingere a acestora. Reconsiderări în afara cărora nu putea rămâne nici învățământul religios. Școala și Biserica sunt, fiecare în parte și laolaltă, macro-familia copiilor și a tinerilor lumii. Cred că profesorii și preoții n-au fost deloc întâmplător chemați la o astfel de aleasă misiune, aceea de a-i pregăti pe copii pentru întâlnirea cu viitorul. Mai întâi cel al pământului și mai apoi cel al Cerului. E unul dintre raționamentele pentru care prioritatea mea, ca profesor, ca fiică a Bisericii dar și din responsabilitatea de inspector  școlar, a fost și rămâne reconsiderarea continuă a parteneriatului Școală-Biserică.

Cât despre proiecte comune, vă asigur, nu sunt puține deloc și-mi place să cred nici nesemnificative. Și dac-ar fi să amintim doar de cele 95 de Școli de duminică, la care se adaugă două centre de tineret din arhiepiscopia noastră, din programul omonim, inițiat și susținut de Părintele Arhiepiscop, la care participă peste 3000 de copii și tineri, și tot putem, îmi place să cred, să vorbim despre o schimbare reușită. Apoi, programul Școlilor de vară, „Copii la altar” în desfășurare acum, asociat de cei mai mulți dintre copiii participanți cu „tabăra de acasă”.

Ați descoperit în această perioadă noi calități la ÎPS Calinic? Percepția unora este că ÎPS Calinic este un arhiepiscop aspru, exigent...

Când vorbim despre a-L arăta - prin ceea ce suntem, și gândim, și facem - copiilor pe Hristos, nimic nu poate fi greu. Educația în sine presupune muncă perseverentă, consecvență în trăirea valorilor netrecătoare și statornicie în atingerea visului de devenire  personală. Iar educația religioasă cu atât mai mult. Arhitectura curriculară contemporană propune valori, atitudini și competențe dintre cele mai relevante în conturarea personalității depline a elevului. În acest referențial axiologic, bine, adevăr, dreptate, egalitate, credință, pace, patriotism, respect de sine și respect față de ceilalți, înțelegerea și respectarea alterității, empatia, generozitatea - tot atâtea  înțelesuri ale îndemnului evanghelic: „Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea.” (Luca VI, 31) Biserica  dezvoltă și trăiește prin aceste valori și nu le impune. Și da, nu-i sunt deloc străine Înaltpreasfințitului Calinic, ba – dimpotrivă - le trăiește și le susține și le recomandă și le cere Cerului pentru noi toți, în necontenită rugăciune.

Cât despre asprime și exigență, aș face referire la același Cuvânt de la întronizare: „Vreau să vă asigur că, dincolo de severitatea mea, veţi găsi un suflet cald, care cu patru decenii în urmă «a lăsat haina trupului acestei lumi la porţile Mănăstirii Putna pentru a o primeni cu haina Duhului», sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Iachint Unciuleac şi a Înaltpreasfinţitului Pimen, stâlpi ai Ortodoxiei bucovinene în a doua jumătate a secolului al XX-lea”. Și-și ține neabătut făgăduința.

Cum l-aș defini? Un om-enciclopedie! Se recunoaște adesea și se știe. Cunoștințe (miriade, neașteptate, prolifice, coagulante), raționamente (imbatabile, sistematizate  operaționalizate cu îndrăzneală și neabătut), principii (de netăgăduit, permanente și transferate mereu și către noi), valori (dintre cele împrumutate direct de la Cer și care nu trec niciodată), metacogniție - reinventată de fiecare dată. Iar fiecare dintre acestea reverberează nu doar în ceea ce scrie și spune, ci și în viziunea și atitudinea și ritmul pe care le imprimă lumii. Și poate e și vremea să  amintim despre pentagonul erudiției sale, construit în echilateralitatea teologie, medicină, drept, filosofie, la care se adaugă și inegalabila forță de înstăpânire a cuvintelor, asemeni unui împrietenit cu domeniul litere/media/comunicare. (Vocație și ministeriat, măsurate în decenii – volum evocare a 30 de ani de arhierie a ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Ed. Performantica, 2021)

„Adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). Plecând de la această afirmație, ce adevăruri nu cunoaștem despre ÎPS Calinic?

Cred că, mai cu seamă în vremea și în vremurile din urmă, nu prea mai știm să ne privim cu atenție unii pe ceilalți. Și nici nu mai avem răbdare să-i descoperim pe cei cu care împărțim, pentru o vreme, pământul acesta. Iar când vine vorba despre demnități publice suntem și mai neînduplecați și nedispuși să luăm în seamă evidențele. Voi face apel la mărturisirea-angajament rostită de Vlădica, anul trecut, într-o zi ca aceasta: „30 ani de jertfelnică slujire, lucrări care vor dăinui în suflet, în istorie şi veşnicie. Şi aici am în atenţie nu doar miile de slujbe săvârşite, ci şi cele 400 de biserici construite, peste 800 de biserici restaurate şi pictate, construirea a nenumărate aşezăminte sociale, dar şi cele aproape 1000 de case parohiale şi sociale construite din temelie”. La acestea se adaugă cele peste 70 lucrări publicate, trei dintre ele – „Familia și filantropia – două instituții divino-umane”, „Viața și Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava - text diortosit” și „Cuvântări la ceas de priveghere” -  apărute la Editura Crimca, în ultimul an.

Apoi, ne poate fi cu asupră de măsură încredințare și doar să înșirăm câteva dintre înfăptuirile din Cetatea Sucevei, din ultimul an: organizarea cercurilor misionar-pastorale, adevărate școli de creștere comunitară; primul forum  din țară al profesorilor de religie - „Pastorația copiilor și tinerilor de azi”; sfințirea noilor Antimise pentru bisericile din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților; redeschiderea Mănăstirii Solca și numirea primului stareț după 236 de ani; redeschiderea, după 200 de ani, a Mănăstirii Pătrăuți, cea mai veche mănăstire de maici din Moldova; de asemenea, reorganizarea vieții duhovnicești în mănăstirile Ilișești, Mănăstioara-Udești, Fetești și Slătioara;  Programul „Nicio casă fără Noul Testament”; constituirea Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” reconfigurarea și redimensionarea  magazinului de obiecte bisericești,  care cuprinde acum depozitul de colportaj „Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea”, pangarul „Arimateea – Bucurii pentru suflet” și lumânărarul „Arimateea – Lumină pentru suflet”;  coordonarea unor programe culturale, educaționale și filantropice, ca – de pildă - Universitatea de Iarnă Merito; salonul virtual de carte ”Filantropie și-n pandemie”; proiectul caritabil, „Un Crăciun pentru fiecare”;  Școala de cântăreți bisericești;  programul Viața - darul lui Dumnezeu; webinarul dedicat femeii contemporane „Femeia de azi, de la starea de mir la starea de jertfă”; seria conferințelor culturale; incubatorul donat Spitalului „Sfinții Cosma și Damian” din Rădăuți;  înființarea Centrului de Pelerinaje și Turism; Campania „Sânge pentru viață”; proiectul caritabil „Pentru prima dată la mare” – ediția I, procesiunea „Calea Sfinților” și celelalte procesiuni cu Moaștele Sfântului Ioan cel Nou, publicațiile, sesiunile de comunicări, evenimentele culturale și catehetice.

Și, mai cu seamă, programele pentru copii și tineri, pentru comunități rurale și pentru persoane în situații de risc (economic, social, medical, socio-emoțional și spiritual): proiectul județean  Școala – pridvorul Cerului, biblioteca deschisă din curtea școlii; webinarul de Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane; forumul național pentru copii și tineret BIBLIAteca; Galeria 100 de Biblii (primul și unicul eveniment național de acest fel, dedicat exclusiv tinerilor cititori ai textului scripturistic); Olimpiadele faptelor bune;  Școala de duminică - program complementar, de tip educațional-catehetic, în cadrul parteneriatului Școală-Biserică;  programul de responsabilitate socială și voluntariat „Banca de ce (n-)ai nevoie”; programul național „Ora de Sus inima!”, de Ziua Culturii Naționale; seminarul online dedicat copiilor cu sindrom Down „Însorind copiii soarelui”; Salonul de carte „Școala Bisericii”, programul Școli de vară „Copii la altar”. Iar dac-ar fi să vorbim de cifre, doar la Olimpiadele faptelor bune, în care cotidianul Monitorul de Suceava ne-a fost partener,  voluntarii noștri au bucurat peste 7800 de suflete.

Ați putea crede și spune că se cunosc toate acestea. Oare?

Care este situația învățământului religios din județ și de ce este necesară o colaborare cu ÎPS Calinic și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților?

Și la Suceava, ca de altfel și în alte județe, ne confruntăm cu dificultăți atunci când vorbim de locul și rostul orei de religie în școli. Cele mai multe vin dintr-o serie de șabloane și prejudecăți, din nefericire, încetățenite. Și m-aș referi la mentalitatea unor părinți și colegi de cancelarii cum că e o disciplină la care nu se susțin examene naționale și, ca atare, nerelevantă pentru prioritățile copilului/tânărului. Nu pot să nu pomenesc aici de superficialitatea cu care sunt privite în școli valențele inter și transdisciplinare ale religiei, așa cum trebuie să recunosc că nu ne fac bine nici exagerările unora dintre colegii de la catedră și nereușita lor când vine vorba de conectarea cu secolul pe care îl parcurgem. E un truism ceea ce vă spun acum. Îi pregătim pe copii pentru ceea ce va deveni lumea peste 30-40 de ani. Suntem responsabili de felul în care ei vor face față provocărilor, dar și șanselor și noilor perspective cu care anii aceia vor veni la pachet. Valorile pe care religia le promovează și le transformă în mod de viață și-au dovedit viabilitatea în mii de ani. Nu mai avem noi nimic de demonstrat aici. Ar fi minunat să reușim să le fim alături copiilor și tinerilor când învață să le trăiască ei înșiși. Și-n ora de religie se poate! Le spun adeseori profesorilor pe care-i întâlnesc în conferințe, în ateliere și traininguri: „Profesore drag, gândește-te bine! Ai vrea ca fiul tău sau fiica ta să aibă un profesor ca tine?”. Și, desigur, nu mă gândesc doar la profesorii de religie aici. Sau mai cu seamă la ei !?!

Reiterez aici și imperativul colaborării, al parteneriatului instituțional în educație, în ansamblul ei, pentru că vorbim de o școală a comunității și nu de o identitate izolată, dar și pentru că doar astfel le putem dezvolta copiilor competențe dintre cele mai necesare: disponibilitate pentru dialog, continuu și constructiv, acceptare și înțelegere a diversității culturale și spirituale, inițiativă, voluntariat și implicare comunitară. Iar Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop, este un astfel de partener. Și mă refer acum la Sectorul Educațional-Teologic, Sectorul Comunicare, Media și Relații Publice, Sectorul Cultural, Sectorul Social-Filantropic.

Sunt și profesori de religie nemulțumiți. Cum încercați să împăcați pe toată lumea, slujind mereu adevărul? Cum îl prezentați pe ÎPS Calinic în fața cadrelor didactice?

Nu mă surprinde deloc că există nemulțumiri. E în firea noastră, a pământenilor, să ne dorim mereu și mereu altceva decât avem la îndemână. Și-apoi, oamenii nu L-au înțeles cu toții și nici nu L-au urmat nici pe Iisus, pe Fiul lui Dumnezeu. Cum credeți că i-aș putea împăca eu? Ceea ce însă îmi doresc nespus și le repet neîncetat și profesorilor și celor pe care-i întâlnesc, zi de zi, e să învățăm să-L arătăm copiilor, prin ceea ce suntem și facem, pe Iisus.

Cât despre cea din urmă întrebare, chiar credeți că are Înaltpreasfințitul Calinic nevoie de vreo prezentare? Dar o recomandare aș face oricui, cu bucurie:  lectura lucrării primului său doctorat, „Tanatologie și nemurire” (Ed. Cantes, Iași, 1999, lucrare premiată în anul 2000 de Academia Română, la categoria Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie), sau a lucrării celui de-al doilea doctorat, „Logica Trinității” (Ed. Gedo, Cluj-Napoca, 2005), sau a oricărui alt volum publicat, recunoscut fiind că scrisul și scrierile unui om sunt o formă de „trădare de sine”.

Ați învățat ce înseamnă credința de la ÎPS Calinic?

Ați putea spune că e exaltare în ceea ce spun, dar credința e cel mai frumos mod de viață. Cu atât mai mult pentru un copil. Mi-a plăcut mult o afirmație a Înaltpreasfințitului Părinte, aceea că educația  are o dimensiune universală. Or, tocmai credința e cea care poate consacra universalitatea educației. Iar dacă ar fi să privim educația și ca proces, în termeni de competențe, credința chiar poate atinge fiecare dintre cele trei nivele: a ști (a avea cunoștințe), a ști să faci (a deține abilități) și a ști să fii (a trăi prin prisma unor netrecătoare atitudini și valori).

Credința, adevărata Școală și adevărata Biserică, începe în familie și de desăvârșește apoi, în fiecare dintre noi, prin educație. Copilul învață făcând. Nu doar vorbindu-i despre rugăciune  îl vom învăța măiestria și liniștea dialogului cu Hristos, ci îngenunchind împreună cu el, lângă el. Și cât de mare poate fi omul care știe să îngenuncheze lângă un copil!

Am putea să-i vorbim neîntrerupt unui copil despre cât de tare te înalță generozitatea și omenia. Dar dacă mâna lui nu va fi aceea care să ofere pâinea grijii față de cei din jur, experiența lui va rămâne de suprafață. Și nu pot să nu mă gândesc și la felul în care putem fi lângă copii atunci când descoperă bucuria ce se ascunde în fiecare carte. Dacă am ști să le spunem copiilor că „zece oameni care citesc aceeași carte citesc, în fapt, zece cărți diferite” poate că i-am convinge mai ușor că acolo se găsesc răspunsuri pentru fiecare dintre noi.

Cine sunt oamenii cu care „clădiți” temple în sufletele copiilor, ale elevilor, ale profesorilor cu care lucrați?  

Îmi puneți o întrebare metaforică acum și v-aș răspunde tot printr-o metaforă. Mi-s aproape de inimă Cerul și oamenii. Și mai cu seamă oamenii aceia răsfrângere a Cerului pe pământ. Întâlnesc anual sute de profesori, în simpozioane și conferințe, în sesiuni de formare și proiecte educaționale sau de dezvoltare sustenabilă, și tot ce îmi doresc e să le pot transmite convingerea mea că oamenii și nu sistemele sunt lumina. Lumină din lumina despre care povestesc evangheliile:  „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8, 12)

Cred în oameni și cred într-o școală românească a viitorului. Deschisă spre valori, înrădăcinată în filele impresionante și frumoase ale trecutului acestui neam, mai atentă la oameni și vremuri, conectată în aceeași măsură la inovație și netrecătoare valori, în care profesorii rămân  încredințați că sunt chemați la o altă  formă de apostolat. Cel educațional. Și că fiecare oră se cere gândită în paradigma asigurării contextului de cunoaștere și devenire spirituală pentru fiecare copil și tânăr. Și ce nobilă responsabilitate! A fi alături de copii atunci când deprind credința ca valoare netrecătoare, ca mod de viață. Și-odată cu ea și  prietenia, curajul mărturisirii, înțelepciunea, dreptatea, omenia.

Care a fost cea mai prețioasă lecție pe care ați învățat-o de la ÎPS Calinic?

Mi-e dificil să mă opresc la o singură astfel de lecție. Are Părintele Arhiepiscop o impresionantă putere (și știință, și artă) de a închide sensurile adânci ale lucrurilor în formule neașteptate și simple. Și fiecare gând-rând pe care-l scrie e unul distilat în trăirea profundă a unei relații tainice, prin rugăciune, cu Dumnezeu. Tocmai de aceea, mi se pare mai util și potrivit să vă împărtășesc astfel de lecții universale, în care ne putem regăsi, cred, cei mai mulți dintre noi. Doar câteva dintre cele care-mi vin în minte cu insistență acum: „ Nu poți obține nemurirea fără să crezi în Dumnezeu.”;  „Crucea indică sensul ascensiunii.”; „Rugăciunea este barometrul cu care se măsoară intensitatea trăirii noastre duhovnicești.”; „Smerenia este o rezultantă a cunoașterii de sine.”; „Crucea stabilește locul omului  în univers.”; „Milostenia este mai presus de reciprocitatea iubirii.”; „Urmarea lui Hristos presupune o maximă dăruire de sine.”; „Omul are libertatea de a fi cu Hristos sau de a refuza acest tandem.”; „Pocăința este un fel de negociere a omului cu Dumnezeu pentru viața de veci.”; „Răbdarea înnoiește sufletul.”; „Sfânta Cruce este pedagog spre Înviere.”; „Îndurarea lui Dumnezeu este fără de margini față de omul smerit. Smerenia este remediul omului căzut.”

Un gând de mulțumire, o urare,  acum, la un an de păstorire a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de către ÎPS Calinic

În cel din urmă volum semnat de Înaltpreasfințitul Calinic, „Cuvântări la ceas de priveghere”, publicat de abia câteva săptămâni, într-o invitație la comprehensiunea cererilor din Rugăciunea Domnească, am găsit o idee care mi-a plăcut mult: „Îi cerem lui Dumnezeu o hrană modestă pentru trebuința unui astăzi continuu, (...) întru nădejde în ziua de mâine, care este un astăzi al lui mâine.” 

Poate că cel mai întreg gând de mulțumire ar fi, de fapt, o rugăciune, către Dumnezeu și către Cerul viu și îndurător, de înzilire luminoasă a Părintelui Arhiepiscop cu măsura lui astăzi rostit în fiecare mâine.